Potrivit anchetatorilor, în dimineața zilei de 30 decembrie 2012, cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, ar fi stabilit să fure de la un cetăţean străin un inel din platină cu diamante şi un ceas de colecţie.
„Pentru a putea pune în aplicare hotărârea luată, trei dintre suspecți, care de altfel îl cunoșteau pe cetățeanul străin, ar fi hotărât să-l invite pe acesta la domiciliul unuia dintre ei, pentru a consuma alcool și droguri. Ceilalţi doi urmau să folosească acest prilej pentru ca, prin ameninţări şi violenţă, să-l deposedeze pe străin de bunurile sale”, au precizat reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei.
Astfel, suspecţii s-au întâlnit cu cetăţeanul danez joi, 3 ianuarie, ocazie cu care i-au propus să consume droguri şi băuturi alcoolice la domiciliul unuia dintre ei. Acesta s-ar fi arătat dispus să facă acest lucru, ba mai mult, le-ar fi înmânat un telefon mobil pe care suspecţii să-l vândă, iar cu banii obţinuţi să cumpere stupefiante.
Anchetatorii au mai stabilit că doi dintre suspecți ar fi plecat de la apartamentul în care avea loc întâlnirea și ar fi revenit după o jumătate de oră având asupra lor substanţele stupefiante, despre care ar afirmat că le-ar obţinut în schimbul telefonului mobil.
La puțin timp după sosirea acestora, în imobil au intrat doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine de culoare neagră, având fețele acoperite cu cagule şi spunând că sunt poliţişti. Cetăţeanul străin a sesizat că cei doi nu erau poliţişti.
Danezul a fost deposedat de inelul aflat pe un deget al mâinii drepte și de ceasul de colecție pe care acesta îl avea.
Patru suspecţi au fost prinşi, iar instanţa a decis cercetarea lor în stare de arest preventiv, pentru tâlhărie. Cel de-al cincilea suspect a fost identificat, iar în baza probelor prezentate de poliţişti magistraţilor, pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă, acesta fiind în prezent căutat de poliţiştii bucureşteni.