Noi detalii în cazul studenţilor găsiţi morţi într-o vilă din Iaşi. Medicii legişti au stabilit primele concluzii privind moartea celor doi studenţi la Medicină.
În urma necropsiei, medicii legişti au stabilit că ambii tineri au avut parte de o moarte violentă.
„Moartea tinerei a fost violentă, aceasta suferind o insuficiență cardio-respiratorie acută, consecința unor multiple plăgi înțepat-tăiate. Leziunile sunt localizate la nivel epicranian, facial, cervical, dar și la nivelul antebrațelor. Și moartea tânărului a fost, de asemenea, violentă, acesta prezentând leziuni în zona hemitoracelui stâng, antebrațului stâng și pumnului drept”, au transmis surse din anchetă, potrivit Gândul.ro.
În acest caz, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au fost începută urmărirea penală in rem pentru omor calificat. Oamenii legii nu exclud faptul că ar putea fi vorba despre o încercare de tâlhărie, transformată în dublă crimă.
Tânărul era din orașul Fes şi ar fi studiat la Bruxelles, acolo unde trebuia să se întoarcă vineri.
Doi studenţi au fost găsiţi morţi într-o vilă. Descoperire şocantă într-un cartier de lux din Iaşi
Reamintim că doi studenți la Medicină au fost găsiți morți, sâmbătă, într-un cartier de lux din Iaşi. Aceştia locuiau cu chirie în casa în care au fost găsiţi fără suflare. Victimele, un marocan și o româncă, erau studenți la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași,
Toţi cei care i-au cunoscut pe cei doi sunt şocaţi de cele întâmplate. Tatăl fetei a postat un mesaj emoţionant pe reţelele de socializare.
„Drum lin spre ceruri Ioana-Vanesa..Te voi purta mereu în sufletul meu.. Prințesa lui tata”, a scris tată tinerei.
Şi mătuşele Vanesei au transmis un mesaj emoţionant după moartea cumplită de care a avut parte tânăra studentă.
„Drum lin spre ceruri Ioana-Vanesa nepotica si printesica mea buna si frumoasa. Nu te voi uita niciodata!”, „SUFLETUL MEU FRUMOS , , FRUMOASA LUI MATUSA , INCA NU CRED VANESA , , NU POT SA CRED !!! DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA IN PACE !!!!”,au scris cele două mătuşe ale fetei.