Şeful statului şi-a luat o zi liberă în plus pentru a lăsa Guvernul să-şi vadă treabă.
„Sunt convins că oamenii ăştia or să se ţină de cuvânt şi că ce au promis în campanie o să devină realitate pentru fiecare român (…) Îmi doresc ca anul ăsta să le aducă românilor ce le-a promis USL-ul”, a spus Traian Băsescu.
Deşi în week-end, cuplul prezidenţial a avut-o alături de fiica Ioana, aceasta a părăsit Predealul în cursul dimineţii. „Eu îmi pot lua o zi liberă când n-am lucruri importante. Ea de la notariat, nu”, a declarat Traian Băsescu, ieşi şi luni la o plimbare cu snowmobilul.
Şeful statului a precizat că i-a urat fiicei sale La mulţi Ani de ziua sa onomastică. „I-am spus azi-dimineaţă. Mi-am făcut datoria”, a mai spus Traian Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a ieşit, duminică la prânz, cu snowmobilul pe pârtia Clăbucet din Predeal, el aflându-se cazat, de sâmbătă, la vila de protocol din staţiune, alături de soţia sa, Maria Băsescu.
Şeful statului a fost pe pârtie cu snowmobilul şi în cursul zilei de sâmbătă, unde a stat aproximativ două ore. El nu a făcut declaraţii jurnaliştilor, spunând doar că se simte foarte bine.
Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa şi-au petrecut la Predeal şi Crăciunul, iar Revelionul şeful statului l-a petrecut la un hotel de patru stele din staţiunea Covasna, alături de soţia sa şi cele două fiice, dar şi de Elena Udrea şi de soţul acesteia şi de familia primarului din Arad, Gheorghe Falcă, fin al preşedintelui, potrivit Mediafax.