Larisa Iordache, acuzaţii grave la adresa şefilor FR Gimnastică. Fosta sportivă a postat un mesaj emoționant pe Facebook, apoi a revenit pe Instagram şi a atacat dur federația, acuzând oamenii care conduc că nu s-au interesat de starea de sănatate a ei!
În 2021, Larisa Iordache și-a pierdut mama, care a decedat din cauza unei boli necruțătoare, iar la Jocurile Olimpice de la Tokyo nu a putut concura pentru că a fost accidentată!
„Am luat decizia de a părăsi acest vis frumos al meu, gimnastica! Mă voi retrage, de data aceasta, cu sufletul împăcat. Nu voi mai avea niciun gând de a mă supune la încercări, din punct de vedere psihic. Din păcate, mă retrag, din păcate pentru acei oameni care mă întreabă când revin în sala de antrenamente, dar din fericire pentru mine. Voiam doar pur și simplu să mă întrebe cum mă simt, dacă sunt bine psihic, dacă sunt bine fizic. Nu am primit niciun telefon personal de la Federația de Gimnastică. În mică parte, decizia se datorează și acestui lucru, pentru că am avut așteptări eu, în primul rând. Așteptări de a nu fi luată ca un copil de 16 ani, pentru că eu am 25. Așteptam ca oamenii să vorbească de la om la om cu mine. Așteptam pur și simplu să mă întrebe cum mă simt, dacă sunt bine psihic, dacă sunt bine fizic. Au fost trei motive pentru care care am fost suspectată că m-am retras din finala de la Tokyo: că mi-a fost frică de concurs, că mi-era frică să nu iau medalie și că nici nu am vrut. Acum și-au dat seama că eram accidentată”, a scris Larisa Iordache.