Incidența miocarditei (inflamația mușchiului inimii) și a pericarditei (inflamația țesutului din jurul inimii) după injecțiile de ARNm de la Pfizer și Moderna au fost observate în rapoartele de siguranță a vaccinurilor și în studiile la scară mică.
„Vaccinarea cu ARNm-1273 (Moderna) a fost asociată cu o rată semnificativ crescută de miocardită sau miopericardită, în special în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 12 și 39 de ani”, se arată în studiul pubicat de AFP. Cercetarea relevă că vaccinarea cu Pfizer a fost asociată cu un risc mai crescut doar în rândul femeilor.
Studiul publicat în jurnalul medical BMJ este primul care analizează aceste efecte secundare la o întreagă populație, scrie Inquirer.
Deși confirmă riscurile, cercetătorii insistă că acestea sunt mici, iar riscurile prezentate de infecția cu coronavirus sunt mai mari. De altfel, s-a remarcat că printre cei vaccinați care au dezvoltat miocardită sau pericardită „doar câțiva” au avut simptome severe. În cazul celor 21 de persoane diagnosticate cu afecțiuni după ce s-au vaccinat Moderna, peste jumătate au fost externate din spital în 72 de ore și niciuna nu a murit sau nu a fost diagnosticată cu insuficiență cardiacă.
„Descoperirea noastră privind un risc absolut scăzut de miocardită sau miopericardită cu vaccinarea BNT162b2 (Pfizer) sau mRNA-1273 (Moderna) susține beneficiile generale ale unei astfel de vaccinări la nivel individual, social și global”, a concluzionat studiul.
Vaccinul anticovid Pfizer-BioNTech ”este asociat unui risc mai mare de miocardită şi pericardită numai la femei”, mai anunţă cercetătorii.