PROGNOZA METEO 18 decembrie. Temperaturile coboară până a -10 grade, ninsorile se extind în ţară

În vestul, nordul şi centrul ţării va ninge în următoarele zile, în timp ce în sud şi sud-est vor predomina ploile. Totuşi, sâmbătă dimineaţă e posibil să vedem primii fulgi de nea în Bucureşti.
Daniel Spătaru
17 dec. 2021, 14:58
PROGNOZA METEO 18 decembrie. Temperaturile coboară până a -10 grade, ninsorile se extind în ţară

PROGNOZA METEO 18 decembrie. Sâmbătă, cerul va avea înnorãri şi temporar se vor semnala precipitaţii, ziua pe arii restrânse sub formã de ninsoare în centru, nord-est, precum şi la munte, şi mixte, izolat în sud, iar noaptea, local în jumãtatea nordicã a teritoriului vor predomina ninsorile. Pe suprafeţe mici vor fi depuneri de polei, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a nopţii în nordul Moldovei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, unde la rafalã se vor depãşi viteze de 80…90 km/h viscolind ninsoarea şi spulberând zãpada, condiţii în care vizibilitatea va scãdea semnificativ; iar la viteze mai mici, în prima parte a intervalului local în est şi pe arii restrânse în vest. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 8 grade, iar cele minime între -6 şi -1 grad, mai ridicate pe litoral.

La Bucureşti, sâmbătă, cerul va fi temporar noros, şi îndeosebi în primele ore, trecãtor va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 3…4 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de -4 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţã.

Duminică, în vestul, centrul şi nordul ţãrii, precum şi la munte vor fi înnorãri persistente şi temporar se vor semnala precipitaţii, pe suprafeţe în general restrânse ziua şi pe arii realtiv extinse noaptea. Precipitaţiile vor fi sub formã de ninsoare la munte, iar în rest vor fi mixte. În restul teritoriului, înnorãrile vor fi temporare şi doar pe spaţii mici, cu o probabilitate mai mare din a doua parte a nopţii, trecãtor se vor semnala precipitaţii slabe mai ales sub formã de ploaie şi lapoviţã. Izolat vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã înaltã a Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, cu rafale de peste 80…90 km/h viscolind ninsoarea şi spulberând zãpada, condiţii în care vizibilitatea va scãdea semnificativ, şi local, dar la viteze mult mai mici îndeosebi în nord-est şi sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 7 grade, iar cele minime între -4 şi 3 grade.Pe arii restrânse va fi ceaţã.

La Bucureşti, duminică, cerul va fi variabil, cu înnorãri în a doua parte a nopţii, când trecãtor vor fi posibile precipitaţii slabe mixte şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 4…5 grade, iar cea minimã de -2…0 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţã.

Citeşte şi Avertizare meteo de ninsori, în România. E cod galben! Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion!

PROGNOZA METEO. Luni, cerul va fi temporar noros şi se vor semnala precipitaţii sub formã de ninsoare local în nord, centru şi la munte, şi mixte, cu precãdere în prima parte a intervalului în zonele joase de relief din vest şi sud. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, unde la rafalã se vor depãşi viteze de 80 km/h viscolind ninsoarea şi spulberând zãpada, condiţii în care vizibilitatea va scãdea semnificativ; iar la viteze mult mai mici, local în est, iar pe parcursul zilei şi în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 8 grade, iar cele minime între -8 şi -1 grad.

La Bucureşti, luni, cerul va fi variabil, cu înnorãri îndeosebi în prima parte a zilei când temporar se vor semnala precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 4…5 grade, iar cea minimã de -4…-3 grade. Vor fi condiţii de polei.

Citeşte şi Prognoza meteo de Sărbători. Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion. Se anunţă iarnă grea

Marţi, cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în prima parte a intervalului, când pe arii în general restrânse va ninge slab, îndeosebi la munte, în centru şi nord. Vântul va avea intensificãri la munte, în special la altitudini mari, iar ziua local în centru, est şi sud, dar la viteze mai mici. Temperaturile maxime se vor încadra între -6 şi 3 grade, iar cele minime în general între -10 şi -6 grade.

Şi la Bucureşti, marţi, cerul va fi variabil, ia vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare ziua. Temperatura maximã va fi de 2…3 grade, iar cea minimã de -7…-6 grade, transmite ANM.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cum se plantează, de fapt, trandafirii fără rădăcini. Sfaturi de la cei mai buni grădinari
Capital.ro
Luiza Melencu trăiește? Monica Melencu, anunț după ani de zile: De omorât, nu le-a omorât. Ăsta a fost un teatru
Playtech.ro
Ce să plantezi lângă ardeiul gras ca să obții o recoltă dublă. Trucul simplu pe care îl aplică adesea grădinarii cu experiență
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Zodii care pleacă în vacanță de Paște. Vor avea parte de un concediu de neuitat
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai OBRAZNICE apariții în mall! Vedetele s-au mulat de tot și le-au arătat bărbaților TOT. Recunoști cine sunt posesoarele din imagine?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cod Rutier 2025. Se anulează permisul de conducere. Șoferii care nu mai pot conduce
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Întârziere de două zile pentru ajutorul oferit pensionarilor de Paște. Cine nu primește cei 400 de lei la timp
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card