Protest anti-certificat la Parlament. Manifestanţii au rupt cordonul de jandarmi şi au intrat în curtea Parlamentului. George Simion: „Acest certificat va paraliza întreg statul român”. Arafat: Acolo devin focare de răspândire a virusului UPDATE

Un protest anti-certificatul COVID a avut loc, marţi, la Palatul Parlamentului, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, la intrările oficiale. Protestul a fost promovat pe Facebook de AUR. De altfel, între protestatari s-au aflat şi copreşedintele AUR George Simion şi parlamentarii acestei formaţiuni. Circulaţia a fost blocată în jurul Palatului Parlamentului. La un moment dat, protestatarii s-au îmbrâncit cu jandarmii şi au reuşit să deschidă porţile Palatului Parlamentului. Circa 100 de persoane au pătruns în curtea Parlamentului şi a tras de uşi pentru a pătrunde în sediul Senatului.
Alina Andrei
21 dec. 2021, 12:00
Protest anti-certificat la Parlament. Manifestanţii au rupt cordonul de jandarmi şi au intrat în curtea Parlamentului. George Simion:
Sursa: Inquam Photo

Protest anti-certificat la Palatul Parlamentului faţă de introducerea certificatului verde la locul de muncă. Circa 2000 de susţinători şi parlamentari AUR au protestat în faţa Parlamentului.

Proiectul de lege privind introducerea certificatului COVID nu se află pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor. Proiectul nu a primit nici raport de la Comisia de Sănătate, acolo unde nu s-a dat vot nici pe amendamentele depuse.

UPDATE: Protestul la Palatul Parlamentului s-a încheiat, ne ducem la Guvern, la domnul Ciucă, a anunţat co-preşedintele AUR George Simion.

Mai mult, liderii AUR se delimitează de protestatarii violenţi din cartea Palatului Parlamentului şi acuză implicarea unor instigatori.

UPDATE: Mai multe maşini au fost vandalizate de către protestatari în curtea Palatului Parlamentului. Între maşinile vandalizate se află şi maşina ambasadorului SUA şi cea a ambasadorului Japoniei. Protestatarii au scuipat maşinile, au aruncat cu hârtie igienică şi alte obiecte.

Cei doi diplomaţi aveau programate întâlniri cu preşedintele Senatului României, Florin Cîţu. Doar oficialul SUA a mai apucat să discute cu preşedintele Senatului.

Ambasador Japoniei a fost blocat în Parlamentul României, fiind ulterior scos în secret.

UPDATE: Violenţe la portile Parlamentului. O parte din protestatarii rămaşi în stradă au încercat să forţeze din nou intrarea în curtea Palatului Parlamentului. Jandarmii au făcut un cordon în faţa intrării de la Senat.

UPDATE:  Preşedintele de şedinţă Daniel Suciu, de la PSD, a anunţat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că maşinile din curtea Parlamentului sunt vandalizate şi i-a cerut liderului AUR George Simion să meargă să vorbească cu protestatarii. În replică, George Simion de la AUR a spus că şoferii parlamentarilor au arătat semne obscene către cei care protestează.

Co-preşedintele AUR George Simion a ieşit din Parlament pentru a sta de vorbă cu presa. Simion a zis ca protestatarii nu vor fi scoşi din curte. „Să iasă parlamentarii afară să discute cu oamenii, că la cabinetele parlamentare nu vin. Altfel vin oamenii peste ei”, a spus George Simion.

UPDATE: Liderul AUR Claudiu Târziu face apel la protestatari să fie paşnici: „Înţelegeţi că nu ajută acest tip de comportament. Aţi intrat într-o capcană. V-au lăsat să intraţi ca să spune că AUR e de vină. Cei care aţi venit la chemarea AUR vă rog să faceţi un pas în spate”, a transmis Claudiu Târziu la portavoce din faţa intrării în Senat.

UPDATE: Dacă circa 2.000 de simpatizanţii AUR protestează în afara Parlamentului, parlamentarii AUR fac scandal în plen.

Parlamentarii AUR, în frunte cu George Simion, protestează în plenul Camerei Deputaților și cer cuvântul după fiecare proiect de lege votat. Ei cer conducerii Parlamentului să bage de urgență Legea certificatului verde în Comisia de Sănătate, să dea raport de respingere, iar apoi să o bage pe ordinea de zi în plenul Camerei Deputaților pentru vot de respingere.

„Cum să bag legea? Am buget de votat, tată!”, i-a transmis liderul deputaților PSD Alfred Simonis lui Simion.

UPDATE: Unii protestatari au urcat pe gardurile Palatului Parlamentului pentru a pătrunde în curte şi a se alătura grupului care protestează deja în faţa intrării de la Senat. Oamenii au folosit gardurile jandarmilor pe post de scări.

Alte sute de protestatari au rămas în stradă în faţa Palatului Parlamentului.

UPDATE: SPP a blocat intrările în Parlament. Protestatari s-au instalat în faţa intrărilor de la Senat şi Camera Deputaţilor.

UPDATE: Protestatarii au rupt cordonul de jandarmi şi au intrat cu forţa în curtea Parlamentului. În acest moment circa 200 – 300 de protestatari cu steaguri se află la intrarea Senatului.

Mai multe maşini ale demnitarilor care au ajuns la Senat au fost vandalizate.

Mii de persoane s-au strâns marţi în faţa Parlamentului şi scandează împotriva introducerii certificatului COVID. La această oră, intrările în instituţie sunt blocate. Potrivit Jandarmeriei, la protestul de la Palatul Parlamentului protestează circa 3.000 de oameni.

George Simion a făcut un apel pe pagina sa de Facebook, în care îi cheamă pe oameni în stradă: „Fac apel la polițiști, profesori, medici, să ni se alăture!”, a fost mesajul lui George Simion, pe pagina sa de Facebook.

Raed Arafat a răbufnit după protestul din fața Parlamentului: „Acolo devin focare de răspândire a virusului”

Șeful DSU, Raed Arafat, se arată îngrijorat de protestul spontan și spune că ar putea să genereze noi infectări.

„Vorbim de cel care o să fie pentru interiorurl țării – e o necesitate pentru a stopa răspândirea virusului. E nevoie de metode pentru a stopa virusul. Parlamentul o să dezbată. Trebuie să ai anumite măsuri ca să poți păstra un echilibru. (…) Dacă sunt cei care nu cred în măsuri… Mulți nu cred că există virusul. Acolo devin focare de răspîndire a virusului. E de ajuns să fie câțiva pozitivi și răspândesc la mai mulți oameni. O persoană infectează în medie 3 oameni. Din păcate au crezut în teoria conspirației, care spun că virusul e o invenție”, a spus Raed Arafat, la Digi24.

 

Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, a declarat la România TV că protestul nu este autorizat şi că persoanele care au intrat în curtea Palatului Parlamentului şi au scandat erau fie angajaţi, fie invitaţi au unui grup parlamentar, respectiv AUR.

Potrivit copreşedintelui AUR George Simion, certificatul verde COVID este „ineficient” şi „neconstituţional”, iar protestul a fost organizat pentru a spune un „nu hotărât acestor măsuri aberante, care nu soluţionează problema”.

UPDATE: Protestatarii scandează „Libertate!”, ”Venim peste voi” ”Jos criminalii” şi poartă steaguri. Oamenii au cântat imnul României. Ei cer guvernanţilor şi parlamentarilor să nu voteze introducerea certificatului COVID.

Toate intrările de la Camera Deputaţilor sunt blocate de protestatari. Pe faţada intrării de la Camera Deputaţilor a fost pus un banner mare cu mesajul ”Libertate fără certificate”.

”Să vedem cum vor vota aceşti deputaţi, trebuie să vină de la ora 10.00 aici”, a spus deputatul AUR George Simion, într-un live pe Facebook.

George Simion

”Vom spune de la tribuna Parlamentului să respingă certificatul verde. (..) Acum e momentul să blocăm această prostie de certificat şi restricţii inumane”, a mai afirmat George Simion.

 

UPDATE: Câţiva protestatari au trecut de cordonul de Securitate şi au intrat în curtea Parlamentului, dar au fost scoşi de jandarmi. Mai mulţi angajaţi ai instituţiei au avut probleme cu accesul în instituţie.

George Simion spune că certificatl verde încalcă dreptul cetăţenilor la muncă, ceea ce ar duce la blocaje majore în economie, şi îl somează pe premierul Nicolae Ciucă să nu îşi asume răspunderea pe proiectul de lege.

„Să primească cei de la USR cu certificatul lor verde același tratament pe care l-au servit ei aici 4 ani. Mesajul nostru pentru toată țara și pentru domnul Ciucă, să ajungă acolo la guvern, este că asumarea răspunderii guvernului pentru certificatul „stop Covid, verde, negru”, cum i-or zice ei, nu este admisibilă, nu poate fi tolerată, pentru că acest certificat încalcă dreptul nostru la muncă.

EXCLUSIV George Simion pregătește asaltul asupra Guvernului: „O să depunem câteva mii de amendamente copiate de la PSD, în paralel cu protestul”
De aceea, în numele miilor, poate zecilor de mii de români care vor veni mâine în fața Camerei Deputaților pentru a opri această nebunie, vă cer să retrageți PL-x nr. 545 de pe ordinea de zi și cer premierului Nicolae Ciucă să nu își asume răspunderea pentru că o parte din poporul român nu este de acord cu acest proiect de lege care va paraliza întregul stat român”, a transmis co-președintele AUR, George Simion, în Parlament.

George Simion, despre posibile violenţe la protest: „Doar dacă Jandarmeria introduce acei celebri agitatori”

Simion spune că nu sunt şanse ca la protestul anunţat pentru marţi în faţa Parlamentului să apară violenţe şi avertizează Jandarmeria să nu introducă în mulţime aşa-zişi „agitatori”.

„Noi AUR de fiecare data când am participat la proteste ne-am asigurat ca ele sunt pașnice si democratice si asigur pe toți care vin mâine ca ala fel se va întâmpla cu protestul de la ora 9.

Singura forma în care pot apărea violențe e doar daca Jandarmeria introduce acei celebri agitatori .Pentru ca știm si noi…avem detalii…si sfătuim jandarmeria sa fie cuminte.

E un protest organizat de oameni liberi. Domnul Voiculeț va veni sa cânte din nai Deșteaptă-te romane. Mi se pare ca acest certificat verde nu ajuta cu nimic. Si avem si Constituția României care statuează dreptul la muncă. Acum orice lege care suspendă dreptul la muncă este practic neconstituțională. Trebuie sa respectam aceasta Constituție pana când o vor modifica.

Deputatii PSD si PNL nu ar vrea în marea lor majoritate sa voteze acest certificat verde. Mâine vor fi la miting parlamentari de la mai multe partide.

Noi trebuie să fim o voce a poporului”, a explicat Simion.

Citeşte şi: Cristi Danileț dă peste nas celor care l-au exclus din magistratură: „Am avut trei modele în viață. Tata, sensei și profesorul Tudorel Toader”

 

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba! „Silviu Prigoană a fost ucis?!“
Fanatik.ro
Acestea sunt zodiile care vor avea un decembrie ca în povești, de la început și până la sfârșit. Trei zodii devin favoritele astrelor
Capital.ro
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Playtech.ro
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Un plan secret al Rusiei prevede dizolvarea Ucrainei și redefinirea ordinii mondiale
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți vor să plece
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Ninsorile au făcut ravagii în România! În ce județe sunt blocate șoselele și căile ferate
Cancan.ro
Ce a putut să pățească Gabriela Lucuțar la înmormântarea unui adolescent de 16 ani: 'S-a oprit slujba! Așa ceva n-am văzut niciodată'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
StirileBZI
Banii au intrat deja pe carduri: Cine primește tichete în valoare de 500 de lei
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Incident în Capitală: Doi nevăzători agresați în biserică pentru că au intrat cu câinele ghid
MediaFlux
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?