Alexandru Rafila nu renunţă la certificatul verde COVID: Reducerea de decese este esenţială şi trebuie să avem la dispoziţie toate instrumentele

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că şi-ar fi dorit introducerea certificatului COVID. Ministrul şi-a exprimat speranţa că în perioada următoare va exista o decizie politică pentru adoptarea unui astfel de document.
Alina Costache
29 dec. 2021, 11:39
Alexandru Rafila nu renunţă la certificatul verde COVID: Reducerea de decese este esenţială şi trebuie să avem la dispoziţie toate instrumentele

Tulpina Omicron va deveni dominantă în ianuarie în România, avetizează specialiştii în sănătate publică. Autorităţile se aşteaptă ca numărul infectărilor că ajungă la 25.000 de cazuri COVID pe zi la final de ianuarie 2022. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că şi-ar fi dorit ca certificatul verde covid să fi fost introdus pentru că măsura avea ca principal scop încetinirea răspândirii COVID.

„Din păcate, o măsură care să încetinească transmiterea, respectiv utilizarea acelui certificat COVID, noi l-am elaborat dar, după cum ştiţi, nu a fost adoptat. Este o măsură pe care am fi vrut să o luăm, chiar dacă temporar, în România, în aşa fel încât să gestionăm cât mai bine acest val 5”, a spus Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă la Ministerul Sănătăţii în care a fost prezentat Planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de COVID-19.

Citeşte şi: Emilian Imbri trage un important semnal de alarmă pentru începutul lui 2022: „România are nevaccinată 60% din populația vulnerabilă. Nu va fi bine deloc”

Alexandru Rafila, despre valul cinci al pandemiei şi certificatul verde COVID. „Dorim să evităm un lockdown”

„Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică, care să ducă la adoptarea unui astfel de document”, a spus ministrul Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii a precizat că autorităţile doresc să evite trei lucruri, şi anume un lockdown care va afecta serios viaţa economică a ţării, închiderea şcolilor şi reducerea numărului de decese.

”Reducerea de decese este esenţială şi trebuie să avem la dispoziţie toate instrumentele pentru ca acest lucru să fie realizat şi în ţara noastră”, a mai spus Alexandru Rafila.

Ministrul a precizat că insistă foarte mult pentru vaccinare.

„Trebuie să găsim o soluţie pentru revitalizarea acestei campanii de vaccinare, inclusiv prin implicarea directă a profesioniştilor din sănătate”, a spus Rafila.

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România unde poți cumpăra un apartament cu 2 camere la doar 20.000 de euro. Se vinde complet mobilat, are 3 balcoane, vedere panoramică asupra munților, iar în apropiere ai magazine și un parc
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Cine își serbează onomastica de Florii. Lista completă a numelor și semnificația lor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Mâncarea vedetă a postului. Fasolea bătută cu ardei copți
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii