Premierul Ciucă pregăteşte răspunsul la valul 5: „90% dintre medicii de familie sunt vaccinati. Vom asigura resursele ca sistemul sanitar să facă faţă pandemiei”

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, după întâlnirea cu reprezentanţii medicilor de familie, că a aflat că 90% dintre aceştia sunt vaccinaţi, ceea ce arată încrederea în ştiinţă al celor din domeniu.
Daniel Spătaru
30 dec. 2021, 14:47
Premierul Ciucă pregăteşte răspunsul la valul 5:

Nicolae Ciucă a mai spus că la nivelul Guvernului, vor fi asigurate resursele necesare pentru a susţine sistemul sanitar să facă faţă efectelor pandemiei, iar consultările cu specialiştii trebuie să rămână o constantă în gestionarea crizei sanitare.

”Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor medicilor de familie, cei mai aproape de cetăţeni şi cei care cunosc bine comunităţile locale”, a spus premierul, în deschiderea şedinţei, el precizând că a făcut apel la aceştia să continue efortul făcut până acum astfel încât, împreună să depăşim cu bine, într-o perioadă cât mai scurtă, pandemia COVID-19.

Citeşte şi Kit de supravieţuire COVID. Ce să nu va lipsească din casă în această perioadă. Rafila: „Nu vă trataţi cu antibiotice sau antivirale nerecomandate de medici”. Sfaturi pentru angajaţi şi angajatori

Am aflat că peste 90% dintre medicii de familie sunt deja vaccinaţi, ceea ce eset un lucru îmbucurător. Este de subliniat faptul că  acesta poate fi considerat cel mai elocvent exemplu de încredere în ştiinţă al celor care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu”, a spus premierul.

”Pe acest pilon construim rolul cheie pe care îl vor avea medicii de familie în gestionarea pandemiei”, a mai spus şeful Executivului, precizând că, ”prin implicarea lor în extinderea capacităţii de testare a pacienţilor, aplicarea tratamentului şi monitorizarea persoanelor cu forme uşoare ale bolii, precum şiu informarea cetăţenilor cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, constituie măsuri care se impuneau pentru a putea face faţă valului cinci al pandemiei”.

Citeşte şi Românii se vor putea testa gratuit împotriva COVID. Totul se va întâmpla la medicul de familie! Iată tot ce trebuie să știi

Nicolae Ciucă a mai declarat că, împreună cu măsurile prezentate de ministrul Sănătăţii, aceste acţiuni vin să pregătească gestionarea eficientă a valului cinci al crizei sanitare.

”La nivelul Guvernului, vom asigura resursele necesare pentru a susţine sistemul sanitar să facă faţă efectelor pandemiei, iar consultările cu specialiştii trebuie să rămână o constantă în gestionarea crizei sanitare”, a mai spus Nicolae Ciucă.

DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Spynews
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Bzi.ro
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va bântui!”
Fanatik.ro
Cele 6 zodii care vor avea un 2025 ca în povești. Le așteaptă câștiguri, belșug și bogăție
Capital.ro
Elena Udrea aruncă bomba despre Călin Georgescu. Cine vrea să pună stăpânire pe România
Playtech.ro
Alimentele adorate de români cărora li s-ar prelungi perioada de valabilitate cu jumătate de an
DailyBusiness
Cât costă o tură de ski cu elicopterul in Munții Făgăraș! Suma este comparabilă cu heli-skiing-ul din Elveția!
Adevarul
Atac la România. Războiul hibrid prin care Rusia ne stinge lumina. Expert: „Modelul a mai fost folosit de Moscova în Germania”
wowbiz.ro
TĂIERI SALARIALE începând cu 2025! Cine sunt angajații care vor primi mai puțini bani?
Spynews
Închisoare pe viață pentru doi părinți care și-au lovit cu bestialitate copilul. Fetița în vârstă de 10 ani a murit din cauza loviturilor
Spynews
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani și 8 luni de închisoare. Decizia de ultimă oră a instanței
Evz.ro
Imagini senzaționale cu Tania Budi. Unde a fost surprinsă
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensia intră pe card într-o singură zi, mai devreme ca de obicei, în luna ianuarie 2025. Câți bani vor primi în plus pensionarii
Cancan.ro
Mihai Morar a ajuns pe mâna medicilor! Și el e pe perfuzii: „Am căzut, dar…”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti
StirileBZI
Românii vor primi până la 4.000 de euro pe lună! Unde se dau aceste salarii
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
Trei tineri au pierit după ce mașina în care se aflau a fost zdrobită. Tragedia s-a petrecut în Brașov
substantial.ro
Putin recunoaște eșecul serviciilor secrete în asasinarea generalului rus Igor Kirilov
MediaFlux
LOVITURĂ pentru CĂLIN GEORGESCU! CURTEA de APEL BUCUREȘTI a DECIS
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noi dușmani amenință pădurile României