TRAGEDIE în Bacău: Patru copii au murit într-un incendiu. Casa în care locuiau a luat foc VIDEO

Patru copii dintr-o comună din judeţul Bacău au murit, miercuri, în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa lor. Potrivit  reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, micuţii aveau vârste de 4 şi 5 ani, iar doi dintre ei erau gemeni, având un an şi şapte luni.
Filip Stan
09 ian. 2013, 16:01
TRAGEDIE în Bacău: Patru copii au murit într-un incendiu. Casa în care locuiau a luat foc VIDEO

Potrivit adjunctului şefului ISU Bacău, Cătălin Felegeanu, incendiul a izbucnit într-o casă din satul Dealul Morii din comuna Măgura, cuprinzând iniţial acoperişul imobilului, scrie Mediafax.

Reprezentantul ISU a precizat că întreg acoperişul casei a fost mistuit de flăcări, incendiul manifestându-se pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi.

La momentul izbucnirii incendiului, cei patru copii erau singuri acasă.

La faţa locului au fost trimise două echipaje ale ISU, iar până la sosirea pompierilor cei de la Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă au încercat să stingă incendiul, dar nu au reuşit.

Copiii aveau vârste de 4 şi 5 ani, iar doi dintre ei erau gemeni, având un an şi şapte luni.

Primarul din Măgura, Constantin Trăistaru, a declarat că mama copiilor este plecată la muncă în Cipru, iar familia celor patru copii morţi era monitorizată de către Primăria Măgura odată cu plecarea mamei.

De altfel, în urmă cu jumătate de an a fost făcută şi o anchetă socială de către autorităţi pentru a stabili în ce condiţii trăiau copiii şi dacă se impunea scoaterea lor din familie.

Ancheta a fost făcută în vara anului trecut de către asistentul social al primăriei, la scurt timp după ce mama copiilor a plecat în străinătate. Poate ar fi trebuit să scoatem minorii din familie, dar este foarte greu cu legislaţia asta în domeniul protecţiei copilului. Tatăl şi-a asumat răspunderea creşterii propriilor copii, aşa că au rămas cu el„, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, primarul comunei Măgura, Constantin Trăistaru, precizând că tatăl copiilor nu era angajat, însă mai lucra cu ziua.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, incendiul a izbucnit la o bucătărie de vară, formată din două camere şi cu o suprafaţă totală de 30 de metri pătraţi, într-una din încăperi fiind lăsaţi singuri de către tatăl lor şi cei patru copii.

De fapt, camera a luat foc de la un fotoliu lăsat prea aproape de soba din tablă cu care era încălzită încăperea, ulterior extinzându-se la întreaga locuinţă.

Din primele cercetări la faţa locului, s-a stabilit drept cauză a incendiului efectul termic al unui sobe metalice lăsată nesupravegheată. Într-o primă fază, a luat foc capitonajul textil al fotoliului lăsat prea aproape de sobă, incendiul generalizându-se apoi la întregul imobil„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Potrivit sursei citate, toţi cei patru copii au fost găsiţi carbonizaţi în încăpere de către pompieri, fără a se mai putea face ceva pentru salvarea lor.

În ceea ce-l priveşte pe tatăl micuţilor, acestuia i s-a făcut rău când şi-a văzut copiii morţi, primind îngrijiri medicale de la echipajul medical deplasat cu ambulanţa la locul incendiului.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum să îți construiești casă pe un singur nivel cu doar 40 de mii de euro. Manopera și materialele sunt incluse, are dormitor, living room și bucătărie open space. Suprafața totală este de 60 mp
Capital.ro
Taxă triplată pentru șoferi. Se achită de la 1 Mai obligatoriu. Cine va plăti de trei ori mai mult
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Victor Ponta, mărturie emoționantă: Îmi cer iertare pentru marele păcat al trufiei și laudei de sine
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce a descoperit Piedone în cozonacii din Carrefour. Șeful ANPC a făcut PUBLICE imaginile 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Sâmbăta Mare: Ce trebuie să faci înainte de Înviere?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul