Ikea a anunţat că din 2022 va majora preţurile produselor din magazinele sale din întreaga lume cu 9% în medie, din cauza problemelor de transport şi a celor din lanţurile de aprovizionare, se arată într-un comunicat al Ingka Group, care deţine 90% din magazinele de mobilă Ikea, au transmis AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Preţurile mai ridicate, provocate de majorarea costurilor de transport şi a celor cu materiile prime, se vor simţi în special în America de Nord şi în Europa.
Creşterea medie globală a preţurilor în magazinele Ikea va fi de 9%, dar variază de la ţară la ţară, din cauza inflaţiei, a furnizorilor locali şi a dificultăţii de transport.
Anterior, Ikea, cel mai mare retailer de mobilier din lume, anunţase că va lua în leasing mai multe vapoare, va cumpăra containere de transport şi va redirecţiona bunurile între depozitele sale pentru a atenua perturbările din lanţurile de aprovizionare. Acum, retailerul suedez a admis că va trebui să transfere o parte din costurile cu majorarea preţurilor la transport şi materii prime către clienţi, deoarece se aşteaptă ca turbulenţele să continue, potrivit Agerpres.
Magazinul Ikea din România a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. În luna iunie 2019, Ikea a inaugurat noul magazin de pe Bulevardul Theodor Pallady din Capitală, o investiţie de 90 de milioane de euro, care a creat 600 de noi locuri de muncă.
Citește și IKEA, schimbarea care va afecta toți clienții. Decizia fermă pe care gigantul suedez a luat-o
Citește și Angajată a restaurantului Ikea din Bucureşti, înţepată de un scorpion