Accident cu trei maşini la ieşire din Brăila. În urma impactului, cinci persoane au fost transportate la spital, trei dintre acestea fiind scoase dintre fiare de echipajele de descarcerare.
Accidentul s-a petrecut marţi dimineaţă, pe Șos. Buzăului. La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere, o unitate de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ. Una dintre victime nu era conştientă la sosirea echipajelor medicale.
Din cauza accidentului, traficul pe DN2B a fost întrerupt, circulaţia fiind deviată pe rute alternative. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut accidentul.
Tot în Brăila, un accident grav a avut loc în timpul ce o tânără susţinea examenul auto. Potrivit primelor informaţii, masina-scoala a fost lovita de un autoturism într-o intersecţie din oraş, potrivit debrăila.ro.
În urm impactului, polițistul examinator a fost rănit grav. Bărbatul în vârstă de 33 de ani şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost transportat de urgenţă la spital.
Şi o femeie aflată pe bancheta din spate a maşinii şcolii de şoferi a ajuns la spital. Tânăra care susţinea examenul auto a scăpat fără nicio zgârietură.
Politistii au intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.