Angajații OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, vor avea prime şi salarii mai mari de la 1 iunie. Sindicatul companiei și-a anunțat membrii ca s-a semnat un nou contract colectiv de muncă și s-au obținut anumite beneficii noi.
După ce sute de salariaţi ai OMV Petrom, au ieșit în stradă la sfârșitul anului 2021, pichetând sediul central din Bucureşti, sediile asset-urilor din țară, dar şi Rafinăria Petrobrazi, sindicatul anunță și primele roade ale negocierilor cu patronatul.
Cozi la taxe şi impozite în prima zi lucrătoare a anului. Românii s-au înghesuit încă de la primele ore pentru depunerea cererilor de parcare
Sindicatul din OMV Petrom și-a anunțat membrii că s-a semnat un nou contract colectiv de muncă și s-au obținut anumite beneficii, anunță Ziarul de Ploiești.
Conform informării, datată 31 decembrie 2021, patronatul companiei ar fi fost de acord să majoreze salariile de bază, de la 1 iunie 2022, cu 500 de lei. O creștere similară ar trebui operată și la 1 iunie 2023.De asemenea, o primă brută în valoare de 1.900 lei ar trebui plătită în această lună, și o alta (500 lei) – în ianuarie 2023.
Se pare că sindicatul ar fi câștigat la negocieri și majorarea diurnei, cu 10%, de la 100 la 110 lei/zi.
Cuantumul tichetului de masă crește de la 15 la 17 lei, se majorează și cuantumul alimentației de protecție și efort/ zi. De asemenea, patronatul OMV Petrom ar fi de acord să achite o primă de Ziua Petrolistului, în sumă de 2.500 lei.
Profitul net al OMV Petrom s-a dublat în primele nouă luni din 2021, la 1,67 miliarde lei, în timp ce numărul de angajaţi a scăzut cu 30%, la 8.205, la nivel global. Grupul a realizat astfel în primele nouă luni din 2021 un profit net de 1,67 miliarde lei, în creştere cu 103% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când rezultatul net s-a ridicat la 826 de milioane de lei, potrivit rezultatelor transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Veniturile din vânzări au crescut cu 13%, la 17,04 miliarde lei, de la 15,12 miliarde lei în perioada ianuarie-septembrie 2020. Numărul de angajaţi la nivel de grup a scăzut cu 30%, la 8.205, la finalul lunii septembrie 2021, de la 11.798 angajaţi în septembrie 2020.