Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, noi clarificări cu privire la bursele elevilor din 2022. Condiţiile de acordare

Bugetul pentru bursele elevilor este de aproape patru ori mai mare în acest an faţă de anul 2020, a declarat, miercuri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Precizarea vine după ce elevii au criticat modificarea pragului mediei pentru bursa de merit la 9,50, în loc de 8,50 şi au ameninţat cu proteste la nivel naţional, dacă instituţia nu revine asupra deciziei.
Alina Andrei
05 ian. 2022, 16:20
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, noi clarificări cu privire la bursele elevilor din 2022. Condiţiile de acordare

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine că în 2020 bugetul total pentru bursele elevilor a fost de 270 milioane lei, în 2021 – buget iniţial de 540 milioane lei, iar la rectificare s-au mai obţinut 105 milioane lei, iar pentru acest an – 1,031 miliarde lei de la bugetul de stat prin cote defalcate de TVA.

Citeşte şi: Elevii sunt revoltaţi de modificarea pragului pentru bursa de merit: „Anunţăm declanşarea unor proteste generale în toată ţara”

De asemenea, Sorin Cîmpeanu a precizat că 347.000 elevi au avut medii mai mari de 9.50 în anul şcolar 2020-2021.

„Adică 25% din numărul elevilor eligibili, adică unul din patru. Medii mai mari de 9.50 au avut 25% dintre elevii eligibili. Bursele de merit şi de performanţă sunt pentru cei mai buni. Pentru ceilalţi există burse de studiu, burse sociale, burse profesionale, bursa „Bani de liceu”. În anul 2020 aveam burse de performanţă şi de merit derizorii, de câţiva lei pe lună. Am insistat să avem cuantum minim plătit de la buget pentru prima oară în istoria postdecembristă de 500 lei bursa de performanţă, 200 lei bursa de merit, 150 lei bursa de studiu, 200 lei bursa socială”, a precizat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Citeşte şi: Elevii se întorc la şcoală. Ce se întâmplă cu testele pentru depistarea coronavirusului. Anunţul ministrului Educaţiei

Ministrul a ţinut să precizeze că bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanţă, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.

Totodată, elevii cu cerinţe speciale educaţionale pot obţine bursă de studiu/merit performanţă/ ajutor social, indiferent dacă beneficiază şi de o măsură de protecţie socială.

Şi bursa profesională poate fi cumulată cu bursa de performanţă sau cu bursa de merit, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Consiliul Naţional al Elevilor critică modificarea pragului mediei pentru bursa de merit şi ameninţă cu proteste la nivel naţional

Elevii critică modificarea pragului mediei pentru bursa de merit la 9,50, în loc de 8,50, şi vorbesc despre ”masacrul burselor şcolare”, acuzând Ministerul Educaţiei că face economie pe spatele a milioane de elevi.

”Masacrul burselor şcolare sau cum Ministerul Educaţiei face economie pe spatele a milioane de elevi! În data de 4 ianuarie 2022, a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul de aprobare a criteriilor generale de acordare a burselor, care a fost semnat în 22 decembrie 2021 şi care modifică pragul mediei pentru bursa de merit la 9,50, în loc de 8,50, cum era initial. Ministerul Educaţiei tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educaţie, printr-un masacru al burselor şcolare, care se vor acorda pentru un număr mult mai mic de beneficiari, sub pretextul creşterii mediilor ca urmare a şcolii online”, susţine Consiliul Naţional al Elevilor.

Elevii propuseseră ca bursa de merit să fie diferenţiată în două feluri, după pragul de medie, respectiv un anumit cuantum pentru mediile cuprinse până la 9,49 şi un alt cuantum pentru mediile cuprinse între 9,50 şi 10.

„Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate o astfel de modificare iresponsabilă şi inechitabilă şi solicită Ministerului Educaţiei să revină de urgenţă asupra deciziei în perioada imediat următoare, înainte de începerea semestrului al II-lea. În acelaşi timp, elevii reprezentanţi solicită ca noile criterii generale de acordare a burselor să poată fi aplicate începând cu anul şcolar 2022-2023, în aşa fel încât să fie evitată o destabilizare a întregului proces de acordare a burselor, dar şi reluarea discuţiilor, alături de partenerii de dialog social, pe marginea modificărilor care trebuie aduse criteriilor folosite la momentul actual”, conform Consiliului Naţional al Elevilor.

De asemenea, Consiliul Naţional al Elevilor anunţă posibilitatea declanşării unor proteste la nivel naţional, în situaţia în care Ministerul Educaţiei nu va reveni asupra deciziei.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alina Bădic anunță ce se întâmplă cu zodiile pe final de an. Este important să faci asta pentru a avea noroc și bunăstare
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Încoronarea Regelui Charles al III-lea a costat 72 de milioane de lire sterline
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni