„A fost un bun exerciţiu de imagine pentru Victor Ponta. Am aflat că românii nu vor trăi mai bine. Cresc cheltuielile, scad veniturile, nu a răspuns de unde vor fi bvbani la buget şi mai ales cum va genera creştere economică. Nu a demonstrat că va reuşi să crească numărul locurilor de muncă. În condiţiile în care şomajul e în creştere şi nu rezultă că vom avea creştere economică, evident că am avut o strictă prezentare contabilicească a unor cifre, fără o viziune pentru cum va pune economia pe un trend ascendent”, a declarat Udrea.
„Domnul Ponta face afirmaţii frumoase, dar în spatele lor fie nu se va întâmpla nimic, fie se bazează pe lucruri care nu sunt reale. Actualul Guvern e unul obez şi duce numărul de secretari de stat de la 30 la 60. Fiecare secretar de stat are cheltuieli cu propriul cabinet. Guvernul va avea angajaţi mai mulţi şi cheltuieli mai mari”, a adăugat fostul ministru al Dezvoltării, susţinând că prioritizarea investiţiilor a fost, în fapt, iniţiată de către Emil Boc.
„Prioritizarea în investiţii s-a făcut de Guvernul Boc care a scăzut de la 46000 la 6000 numărul investiţiilor. Modelul austerităţii a reechilibrat economic România şi i-a permis domnului Ponta să mute bani de la investiţii şi să recupereze 8% la salarii, să se laude că a terminat 2012 cu cel mai mic deficit bugetar. Politica austerităţii, pe care nu ne-am dorit-o nici noi, i-a permis lui Ponta ca în 2012 să aibă bani. I-am lăsat 5 miliarde de euro buffer, pe care domnul Ponta i-a folosit pentru creşterea salariilor”, a afirmat Elena Udrea.