Klaus Iohannis plimbă ursul la Parlament. Preşedintele a cerut reexaminarea legii care permite împuşcarea urşilor agresivi

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis luni, 10 ianuarie 2022, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Filip Stan
10 ian. 2022, 17:32
Klaus Iohannis plimbă ursul la Parlament. Preşedintele a cerut reexaminarea legii care permite împuşcarea urşilor agresivi

Klaus Iohannis arată, în textul transmis Senatului, că față de conținutul normativ al legii transmise la promulgare, unele dintre dispozițiile acesteia sunt neclare, de natură să genereze probleme în aplicare și, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament.

Textul integral al solicitării

Domnului Florin-Vasile CÎȚU

Președintele Senatului

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată, formulez următoarea

CERERE DE REEXAMINARE

asupra

Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative reglementează intervenția imediată în cazul situațiilor critice generate de exemplare de urs brun care pun în pericol viața sau integritatea corporală a cetățenilor. Aprobând măsurile cuprinse în acest act normativ, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 completează acest cadru normativ prin instituirea unor norme referitoare la zonele în care se pot realiza intervențiile imediate asupra exemplarelor de urs brun, asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și asupra modului de punere în aplicare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021.

Față de conținutul normativ al legii transmise la promulgare, considerăm însă că unele dintre dispozițiile acesteia sunt neclare, de natură să genereze probleme în aplicare și, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament.

Citeşte şi: George Simion a mers acasă la Rafila: „Domnule ministru, sunteţi acasă?”. Rafila a anunţat noi măsuri pentru românii carantinaţi

În acest context, subliniem că revine Parlamentului sarcina de a găsi un just echilibru între protejarea dreptului la viață și integritate fizică a persoanelor, pe de-o parte, și prevenirea atacurilor săvârșite de către animale sălbatice ce aparțin unor specii protejate, pe de altă parte, prin soluții legislative care să asigure un climat de siguranță în comunitățile direct afectate, dar să contribuie și la protejarea acestor specii.

1. Potrivit anexei nr. IV la Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, ursul brun este o specie protejată, uciderea exemplarelor din această specie fiind posibilă, prin derogare de la obligațiile de protecție riguroasă a speciilor protejate, sub rezerva îndeplinirii condițiilor expres prevăzute la art. 16 din această directivă.

În scopul permiterii unor intervenții imediate pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora și prin raportare la legislația europeană a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021, ale cărei prevederi se aplică numai în intravilanul localităților. Prin Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021, Parlamentul a eliminat însă sintagma „în intravilanul localităților” atât din titlul, cât și din cuprinsul ordonanței de urgență, lărgind astfel sfera de aplicare a metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun atât pentru intravilanul, cât și pentru extravilanul localităților.

Din această perspectivă, apreciem că extinderea ariei de aplicare a măsurilor de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar fi impus circumstanțieri, proceduri clare, criterii obiective, precum și instituirea unui control și a unor responsabilități corelative din partea autorităților din domeniul mediului. În absența acestora, aplicarea legii în forma transmisă la promulgare poate genera riscul apariției unor abuzuri. În plus, considerăm că măsurile de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar trebui reglementate astfel încât derularea acestora în mediul natural al exemplarelor de urs brun să fie una cu caracter de excepție, cu un regim juridic strict și care să se coreleze cu întreaga legislație în domeniu, inclusiv cu procedurile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

2. Potrivit art. I pct. 8 din legea transmisă la promulgare, în conținutul normativ al Ordonanței de urgență nr. 81/2021 se introduce un articol, art. 51, cu următorul cuprins: „ Art. 51 – Prin excepție de la prevederile art. 4 și 5, se regăsește în situația stării de necesitate prevăzută la art. 20 alin. (2) din Legea 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare, persoana care, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane”.

Așadar, prin noul art. 51 din Legea de aprobare a Ordonanței de urgență nr. 81/2021, se instituie o prezumție legală potrivit căreia este în stare de necesitate persoana care, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane.

Citeşte şi: Vine criza alimentară! În două luni de zile În supermaketuri nu va mai fi DELOC carne de porc sau de pasăre din România! Motivul ireal! Producătorii sunt disperați!

Menționăm că, potrivit art. 20 alin. (1) din Codul penal, este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită în stare de necesitate. Totodată, potrivit art. 20 alin. (2) din Codul penal, este în stare de necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

Apreciem că din analiza comparativă a dispozițiilor art. 20 alin. (2) Cod penal și a celor ale art. 51 din legea supusă reexaminării rezultă că acestea din urmă instituie o nouă definiție a stării de necesitate, diferită de cea reglementată prin norma generală prevăzută la art. 20 alin. (2) Cod penal, însă cu o sferă distinctă de aplicare și cu un conținut mai larg. Situația stării de necesitate, astfel cum este definită prin acest nou articol, va fi aplicabilă numai persoanelor aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, care recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane. În plus, considerăm că, prin trimiterea la art. 20 alin. (2) din Codul penal, norma este lipsită de precizie, nefiind clar în ce măsură condițiile enunțate în text se aplică în mod cumulativ cu cele prevăzute de Codul penal.

Lipsa de claritate a reglementării este de natură să genereze nu doar dificultăți de aplicare, ci și consecințe semnificative din perspectiva regimului răspunderii penale. Pe de o parte, în cuprinsul normei nu se menționează că aceasta derogă de la norma generală, iar, pe de altă parte, asimilarea situațiilor în cauză cu o stare de necesitate riscă să creeze un regim al răspunderii penale derogatoriu, distinct al persoanelor vizate, cu consecințe importante.

Față de cele arătate, considerăm că soluția legislativă prevăzută la art. I pct. 8 din legea supusă reexaminării trebuie reanalizată de Parlament atât sub aspectul clarității sale, cât și sub aspectul corelării conținutului normativ cu legea penală.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român și de unică autoritate legiuitoare a țării, vă solicităm reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.”, se arată în cererea trimisă de Klaus Iohannis preşedintelui Senatului, Florin Cîţu.

Citeşte şi: Nicuşor Dan a prezentat un grafic în ziua în care sute de blocuri din Bucureşti nu au apă caldă şi căldură în plină iarnă. „Ne ajută pe toți să înțelegem care e sursa problemelor”

Ministrul Mediului, Tanczos Barna: OUG-ul privind intervenţia imediată în cazul urşilor periculoşi rămâne în vigoare

OUG-ul privind intervenţia imediată în cazul urşilor periculoşi, iar Parlamentul va rectifica elementele juridice invocate de Klaus Iohannis în cererea de reexaminare, afirmă ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna: OUG-ul privind intervenţia imediată în cazul urşilor periculoşi rămâne în vigoare
„Preşedintele ţării nu a promulgat actul normativ conform căreia OUG-ul privind intervenţia imediată în cazul urşilor periculoşi s-ar fi ridicat la rang de lege şi l-a trimis înapoi în Parlament pentru reanalizare. În Parlament vom verifica şi vom rectifica elementele juridice indicate de domnul preşedinte. Sunt ferm convins că protecţia vieţii omeneşti este o prioritate şi pentru domnul preşedinte, aşadar vrea ca implementarea cadrului legal al intervenţiei imediate în cazul urşilor periculoşi să nu poată fi atacată şi să respecte toate reglementările de specialitate”, transmite pe Facebook ministrul Mediului, Tanczos Barna.

El precizează că pe parcursul acestui proces de revizuire OUG-ul rămâne în vigoare. „Avem în continuare posibilitatea de a interveni în mod eficient împotriva urşilor periculoşi care pun în pericol viaţa oamenilor şi bunurile acestora în intravilanul localităţilor”, conchide ministrul Mediului.

Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun, în intravilanul localităţilor, pentru că unele dintre dispoziţii sunt neclare, de natură să genereze probleme.

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Noi rute Wizz Air către două destinații adorate de români. Prețul biletelor pornește de la 25 de euro
Capital.ro
Cutremur în România. Ion Iliescu a primit decizia. Procurorii n-au avut milă
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Tichetele care se anulează în 30 de zile. Românii care trebuie să se grăbească
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Dentista din Brăila a avut parte de o moarteVIOLENTĂ! Detaliile scoase la iveală de autopsie, biata femeie a...
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Vor plăti mai puțin. Decizie pentru cei care alimentează cu motorină. Ordin la Guvern azi, 18 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Nadia Comăneci marchează 48 de ani de la primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice
MediaFlux
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'