În Sahara ninge mai mult decât în București. Deșertul algerian a fost acoperit cu un strat consistent de zăpadă, imagini unice

Pentru al doilea seyon consecutiv, zăpada și-a făcut apariția în deșertul Sahara, un fenomen rar care de obicei se petrece o dată la aproximativ 10 ani.
Daniel Spătaru
11 ian. 2022, 15:54
În Sahara ninge mai mult decât în București. Deșertul algerian a fost acoperit cu un strat consistent de zăpadă, imagini unice

Ninsoarea a fost consemnată în data de 8 ianuarie 2022, în partea algeriană a Deșertului Sahara, iar „marea de nisip” s-a transformat într-o „mare de zăpadă”, scrie chinanews.com. Ninsoarea de zilele trecute a fost a cincea înregistrată în ultimii 42 de ani. Ninsorile anterioare au avut loc în 1979, 2016, 2018 și 2021, iar faptul că patru dintre situații au fost consemnate în ultimii șase ani este o dovadă în plus a efectelor încălzirii globale.

Imagini după zăpada de sâmbătă:

Citeşte şi Sahara s-a acoperit de zăpadă. Peisaje de basm în deşert GALERIE FOTO

Deșertul Sahara este cel mai mare deșert fierbinte din lume. Este considerat a fi unul dintre cele mai dure medii de pe planetă, şi acoperă 9,4 milioane de kilometri pătrați sau aproape o treime din continentul african și aproximativ dimensiunea SUA, inclusiv Hawaii și Alaska.

Citeşte şi Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Europa. În Italia termometrele au ajuns la 48,8 grade Celsius

Zăpada din 2021:

Zăpada din 2018:

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șocant! Aaron Boupendza a murit! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China
Capital.ro
Doliu în fotbal. Un celebru jucător s-a stins mult prea devreme. Vestea, un șoc pentru toți cei care îl cunoșteau
Playtech.ro
Fotbalist de la Rapid, mort după ce a căzut de la etaj! Ar fi fost împins, este doliu în fotbal
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Vară timpurie, cu temperaturi care testează limitele umane: Valuri de caniculă
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul celor doi medici rezidenți din Iași care au murit la câteva zile distanță. Rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Friptura de miel la cuptor cu vin si usturoi verde. Reteta traditionala pentru masa de Paste
MediaFlux
Curtea de Apel, decizie în scandalul dintre Elena Lasconi și USR! Instanța anunță dacă partidul îl poate susține pe Nicușor Dan
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți