Şobolanul african care detecta minele antipersonal a ajutat la curăţarea a circa 225.000 de metri pătraţi de teren, echivalentul a 42 de terenuri de fotbal, în timpul carierei sale de cinci ani, relatează AFP, citat de Agerpres. Pe parcursul acestor ani, rozătoarea a adulmecat peste 100 de mine, dar și alți explozivi în Cambodgia.
Magawa a murit la sfârşitul săptămânii trecute, iar anunţul a fost făcut de ONG-ul belgian Anti-Personnel Landmines Removal Product Development (APOPO) printr-un comunicat. Această asociaţie se ocupă cu pregătirea şobolanilor pentru detectarea minelor terestre încă din anii 1990.
Magawa, care a primit titulatura de HeroRAT (şobolan erou), s-a născut şi a fost antrenat în Tanzania. El a fost decorat cu o medalie de aur, în septembrie 2020, de către organizaţia caritabilă britanică People’s Dispensary for Sick Animals (PDSA) pentru ”devotamentul arătat în misiunea sa de a salva vieţi, de a localiza şi îndepărta mine terestre letale” în Cambodgia.
Un heroRAT are nevoie de nu mai puţin de nouă luni de antrenament, acesta presupunând oferirea de recompense delicioase în schimbul descoperirii minelor. Şobolanii sunt antrenaţi să detecteze un compus chimic conţinut în explozibili, ceea ce înseamnă că ei ignoră deşeurile metalice şi pot găsi mult mai rapid minele, pe care le localizează scurmând la suprafaţa solului.
Cambodgia este a doua ţară cea mai afectată de mine terestre la nivel mondial după Afganistan şi se crede că în timpul conflictelor armate care au afectat grav ţara între anii 1975 şi 1998 au fost amplasate până la 6 milioane de mine, dintre care 3 milioane încă nu au fost localizate, potrivit PDSA.