Nicușor Dan, potrivit unui document al PMB emis pe 31 martie 2021, câștigă nu mai puțin de 20.800 de lei, în timp ce adjunctul său ia 18.720 de lei. Sumele acestea sunt brute. Nicușor Dan ar avea cel mai mare salariu din PMB, potrivit unor surse.
Cum spuneam, toate salariile de la Primăria Capitalei sunt atractive. Directorul general, administratorul public și arhitectul – șef au un venit de bază de 18.148 de lei, la care se adaugă un spor pentru condiții vătămătoare de 2.319 lei. Un șef de serviciu poate avea un venit cumulat de peste 15.000 lei iar un expert are cel mult 11.000 lei.
Dacă ne referim la personalul contractant, un consilier personal poate să câștige 9.400 de lei, iar un casier între 2.800 de lei și 4.700.
Chiar și portarii, paznicii și pompierii câștigă sume destul de frumușele. Între 3.700 și 4.500 de lei brut (venituri cumulate). Șoferii de la primărie primesc între 3.600 și 4.500 lei iar muncitorii între 2.700 lei (necalificați) și 4.500 lei (calificați), potrivit wowbiz.
La sumele prezentate se pot adăuga și alte beneficii. Primarul și viceprimarul pot obține, spre exemplu, o creștere cu 25% a venitului de bază ca să implementeze proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile. Personalul nominalizat în echipe de proiecte finanțate cu astfel de fonduri pot încasa cu până la 50% mai mult.
Angajații care au titlul științific de doctor pot să rpimească o indemnizație de 50% din salariul minim brut pe țară, iar personalul care lucrează noaptea e compensat cu până la 25% din salariul de bază. Mai mult, angajații lui Nicușor Dan pot să beneficieze și de o indemnizație de hrană în valoare de 347 de lei pe lună.
Gabriela Firea, în comparație cu Nicușor Dan, avea un salariu ceva mai mic atunci când a ocupat funcția de primar general al Capitalei. Mărturisirea legată de venitul lunar a fost făcută chiar de ea.
„13.000 de lei pe lună. Atenţie, de lei, nu de euro. Atât am avut!”, a declarat Gabriela Firea la Antena în urmă cu ceva vreme.