Florin Cîţu: „Economia României a performat mai bine decât se aştepta oricine”

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat miercuri că, din estimările Institutului Naţional de Statistică, România a avut o creştere economică în 2021 de peste 8%, ceea ce arată că "economia României a performat mai bine decât se aştepta oricine".
Filip Stan
12 ian. 2022, 11:11
Florin Cîţu:

Florin Cîţu a reacţionat, după ce a fost întrebat cum arată situaţia economiei României la finalul anului 2021.

„INS a publicat cifrele pentru primele trei trimestre din 2021 şi arată bine cele trei trimestre. Arată o creştere economică de 8,2% pentru tot anul. Ea va decelera spre finalul anului, dar aici arată deja că economia până în trimestrul trei a mers bine. Va rămâne creşterea economică peste aşteptări”, a declarat preşedintele PNL, la Dcnews.

Fostul premier a amintit că Guvernul pe care l-a condus a început anul 2021 cu o creştere economică estimată la aproape 4,5 şi „se va termina anul cu o creştere economică în jur de 7%”.

„Anul trecut am avut venituri mai mari la buget, am reuşit să scădem deficitul bugetar de la 10% la sub 7%, deşi ţinta era de sub 7,16% şi am avut venituri pentru o primă fază de decontare a facturilor fără să afectăm deficitul bugetar. Performanţa economică pe primele trei trimestre a fost una peste aşteptări”, a mai precizat Florin Cîţu.

Florin Cîţu, atac subtil la PSD. „Erau specialişti în partea cealaltă şi spuneau că o să fie un dezastru, că o să fie praf. Nu a fost aşa”

„Economia României şi economia globală au fost lovite anul trecut de mai multe şocuri pe partea de costuri, de producţie, de ofertă de la producători şi asta s-a văzut în creşteri de preţuri, unul dintre ele este energia (…)

Economia României a performat mai bine decât se aştepta oricine, decât ne spuneau toţi specialiştii care azi sunt cu noi la guvernare, dar erau specialişti în partea cealaltă şi spuneau că o să fie un dezastru, că o să fie praf. Nu a fost aşa”, a adăugat el.

Preşedintele PNL, despre inflaţia de aproape 10%

Întrebat despre rata de inflaţiei de aproape 10% înregistrată în România la sfârşitul lui 2021, Florin Cîţu a explicat că este vorba despre „partea a doua a unei creşteri fără aşteptări şi a unor costuri care se transferă foarte rapid în preţuri”.

„Am avut tot timpul încredere în BNR. Banca Naţională, anul trecut, putea în timpul anului, dacă vedea un pericol permanent sau o creştere a inflaţiei care rămâne sus mult timp, sunt sigur că ar fi acţionat. BNR nu a luat o decizie până în partea de a final a anului când a început să crească uşor dobânzile, ceea ce îmi spune mie că Banca Naţională nu este îngrijorată încă că inflaţia va fi mult peste ţintă.

A crescut inflaţia, dar Banca Centrală avea instrumente dacă voia să reducă această dinamică a inflaţiei”, a explicat liderul liberal.

Florin Cîţu: „E nevoie să ne ducem spre un deficit de 5% dacă vrem să nu avem inflaţie”

„E important ca politica fiscală anul acesta să rămână fermă şi să nu depăşim deficitul de 5,84% din PIB, ba din contră, e nevoie să ne ducem spre un deficit de 5% dacă vrem să nu avem inflaţie. Toate sunt legate şi până la urmă inflaţia îi afectează foarte mult pe românii cu venituri mici, de aceea trebuie să fim foarte atent la rata inflaţiei”, a afirmat preşedintele Senatului.

„Dacă rata inflaţiei rămâne peste 8% până prin martie-aprilie, îmi este teamă că va fi scăpat sub control fenomenul inflaţiei în România (…) E foarte important ca Banca Centrală să acţioneze acum, dar sunt sigur ce face, ca să reducă rata inflaţiei.

Dacă rata inflaţiei rămâne mare în perioada următoare şi dacă BNR nu e ajutată de politica fiscală, îmi este teamă că vom vedea o spirală cu preţuri şi dobânzi care cresc. Asta afectează doar pe românii cu venituri mici, pentru că cei venituri mari ştiu să se descurce. Investesc în altceva.

Românii cu venituri mici au salariu, au rată. Sunt afectaţi şi de aceea e important ca politicienii şi Banca Centrală să lucreze împreună. Pe de o parte, Guvernul să reducă deficitul bugetar, de pe altă parte, Banca Centrală să se asigure că foloseşte politica monetară ca inflaţia să scadă”, a mai spus Florin Cîţu.

Citeşte şi: Florin Cîţu îşi critică premierul pe partea economică: Scăderea TVA la energie electrică și la gazele naturale la 5% ar putea duce la o spirală ce va afecta bugetul

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a subliniat va propune din nou proiectul privind certificatul verde, decizia politică fiind în totalitate la mâna PSD.

„Ca să evaluezi ceva, trebuie să vezi. Putem fiecare să avem o opinie, dar nu este normal, nu este profesionist. Poate există un plan la Ministerul Sănătății. Haideți să le dăm șansa celor de la MS și după aceea vom vedea dacă realitatea a infirmat sau nu acel plan de măsuri.

Există un certificat verde, există un proiect la Camera Deputaților. Eu cred că e o variantă de compromis, dacă se dorește în coaliție.

Când am vrut să fac un proiect de lege, l-am depus la Parlament. E foarte simplu. În coaliție voi aduce din nou pe masă proiectul. UDMR știu că vrea. Atunci când am depus proiectul, rata de vaccinare a crescut. Când nu s-a mai discutat, s-a văzut că a scăzut. Totul e la PSD acum”, a spus Florin Cîțu, marţi, la TVR.

Citeşte şi: Florin Cîţu spune că guvernarea cu PSD merge bine, dar le aruncă social-democraţilor răspunderea pentru certificatul verde: „UDMR ştiu că vrea, totul e la PSD”

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Cât costă kilogramul de carne de miel în Piața Obor. Partea din animal care se vinde cu 29 de lei
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Carnea de miel, prețuri uluitoare. E mai ieftin în Marea Britanie
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marea Britanie a pus interdicție la graniță. Decizie pentru românii care stau sau merg în Regatul Unit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Scad drastic dobânzile la rate. Decizia Băncii Centrale aduce vești bune românilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai