Augustin Viziru, dat afară pe uşa din dos din serialul Vlad. Actorul nu a mai putut participa la ultimele zile de filmare, așa că personajul său a fost scos din scenariu, fără să fie anunțat! Astfel, Augustin Viziru nu a mai apărut în ultimul episod, care a fost difuzat la Pro TV pe 6 decembrie 2021.
Problemele au apărut în momentul în care a făcut Covid-19 și a fost nevoit să rămână acasă în izolare. Personajul său a fost scos din scenariu, deoarece producătorii nu își permiteau să piardă o zi de filmare din cauza lui. „Finalul a fost unul total neașteptat. Nu vreau să îi supăr, dar m-am îmbolnăvit de Covid. Eram acasă și primesc telefon de la contracte: „Augustine, să facem plata!”. „Păi, cum să faci plata, că mai am două trei zile de filmat?”. Eu mi-am negociat să nu-mi dea banii cu țârâita, măcar să înțeleg ceva din ei. Așa am aflat că m-au scos din ultimul episod, linia personajului era scrisă complet altfel. Ce m-a deranjat este că nu am fost anunțat. Ceea ce mi s-a părut puțin ciudat, dar în același timp nu poți să pierzi o zi de filmare și să stai după mine. Totuși, cred că ar fi fost frumos să primesc măcar un telefon să mă fi anunțat cineva”, a declarat Augustin Viziru la podcast-ul lui Radu Ţibulcă.
Augustin Viziru, prins la furat într-un magazin din Anglia! Cum a scăpat de poliţie
Augustin Viziru a mai spus că se implică 100% și își dorește ca, la final, totul să iasă perfect. „Eu de foarte mult timp am înțeles meseria asta și o tratez foarte serios. Eu îmi dau sufletul acolo. Eu în orice proiect joc și dacă trebuie să sar de la etajul trei și pot să îmi rup mâna, eu sar, nu am rețineri. Dau tot când filmez, pentru mine în primul rând. Când nu primești același lucru, în schimb, e puțin frustrant. Am avut atâtea dezamăgiri în viața asta, încât nu prea mă mai pișcă chestiile minore. Nu sunt foarte mulțumit de cum au pus problema cu mine”, a mai spus Augustin Viziru.