Omul din spatele atentatului de la Piatra-Neamţ, liderul unui clan rival celui condus de Mararu

Atentatul asupra lui Mararu ar fi fost comandat de rivalul său de-o viaţă, Dumitru Ioan Mironescu, potrivit România TV. Acesta ar fi plătit trei bărbaţi să pună bomba sub maşina lui Bogdan Mararu.
Romania TV
11 ian. 2013, 11:15
Omul din spatele atentatului de la Piatra-Neamţ, liderul unui clan rival celui condus de Mararu

Apropiaţii lui Dumitru Mironescu îi spun Puiu, iar principala sa afacere este cămătăria. Potrivit România TV, el ar fi comandat confecţionarea bombei la trei persoane, două din Neamţ şi una din Bacău. Comanda ar fi fost făcută în luna decembrie, iar desfăşurarea operaţiunii ar fi fost plănuită pe 31 decembrie, când clanul lui Mironescu chefuia la petrecerea de Revelion. Tot atunci procurorii DIICOT au aflat de intenţia clanului Mironescu.

Cei trei oameni plătiţi de Mironescu aveau sarcina nu doar să-l arunce în aer pe Bogdan Mararu, ci, după amplasarea bombei, să şi incendieze două magazine ale iubitei lui Mararu, Ioana Vicol. Escaladarea rivalităţii dintre cele două clanuri s-a datorat faptului că Vicol a cumpărat un teren de la Mironescu pe care nu l-a mai plătit.

Mironescu  fost condamnat la numai un an de închisoare cu suspendare în decembrie 2012 într-un proces în care a fost acuzat că a şantajat un om de afaceri căruia îi împrumutase bani. Sentinţa dată de către judecătoria Oneşti a fost atacată cu recurs de către procurori.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, ameninţările lui Mironescu la adresa omului de afaceri căruia îi cerea din ce în ce mai mulţi bani erau deosebit de brutale. „O să mergi în scaun cu rotile. Nu o să mai ai de-a face cu bani toată viaţa ta”, îi spunea Mironescu victimei sale.

Clanul Mararu a devenit cunoscut în 2010, atunci când Gheorghe Mararu, fratele lui Bogdan, a fost împuşcat mortal de membrii unei grupări rivale. Tot atunci s-a aflat şi de relaţia apropiată dintre mafioţi şi fostul şef al Poliţiei Piatra Neamţ, Aurelian Şoric.

În ultimii ani, răfuielile dintre clanul Mararu şi grupările rivale s-au ţinut lanţ. Maşinile de lux de peste 100.000 de euro şi chiar casele au fost incendiate de mai multe ori de duşmanii grupării, printre aceştia aflându-se şi Tiberiu Cristodorescu, un cunoscut membru al lumii interlope ieşene.

Fraţii Mararu şi-au început ascensiunea în judeţul Neamţ cu schimbul valutar. Au evoluat la traficul cu maşini, multe furate, pentru care cei doi fraţi au fost condamnaţi la închisoare cu executare, în martie 2006. Familia s-a reprofilat apoi pe cămătărie şi, în ultimii ani, în domeniul afacerilor imobiliare.

Au devenit însă cunoscuţi abia în 2010, după ce Gheorghe Mararu, fratele lui Bogdan, a fost împuşcat mortal de membrii unei grupări rivale. Interlopul a fost împuşcat cu şapte gloanţe, iar unul l-a nimerit pe fratele său. Atunci, şeful Poliţiei Piatra Neamţ, Aurelian Şoric a declarat că Mararu nu este interlop.

DailyBusiness
Gigi Becali, scut pentru David Popovici. Mesaj dur pentru CTP: „Trebuie să bagi capul în pământ și să nu sufli în fața campionului olimpic!”
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Condimentul care îți taie pofta de țigări. Se găsește la orice supermarket și te ajută să spui stop fumatului
Capital.ro
Călin Georgescu, interzis! CCR îi distruge visul pentru Cotroceni: E mult mai grav
Playtech.ro
Tratament inuman la centrele de minori din Târgu Mureș: copiii cu dizabilități sunt încuiați pe dinafară, li se dau medicamente expirate
DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Adevarul
Criza energetică din Transnistria, urmată de cererea privind integrarea regiunii pro-ruse în Federația Rusă ANALIZĂ
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Doliu la Hollywood. A murit o legendă
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
kanald.ro
El este George, tânărul de 37 de ani din Tulcea care și-a pus capăt zilelor din cauza singurătății. Bărbatul se certase cu soția și avea ordin de restricție
Cancan.ro
Alertă „freezing rain” în București. Pe ce dată plouă cu gheață, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
EL îl va înlocui pe Călin Georgescu. Decizia care detonează România: Nu concurent, în locul lui!
StirileBZI
Aceste vouchere nu s-au tăiat în 2025! Cine primește tichete de 280 de lei
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Bloggerul militar Vladlen Tatarski ucis într-o explozie la un eveniment din Sankt Petersburg
MediaFlux
DECIZIA ANULUI 2025! Lista sporurilor luate în calcul la pensie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: marii chitariști ai rockului