Scandalul a avut loc în cartierul 23 August, iar patru persoane au ajuns la Spitalul Pantelimon. Agresorii au venit cu un întreg arsenal: 12 spray-uri paralizante, săbii şi pistoale cu bile. Nu a scăpat niciun membru al familei vizate. Până şi o femeie gravidă a fost lovită cu picioarele.
„M-au şi împuşcat şi sotul e foarte rău, e la spital (…) E împuşcat în faţă, în cap. Au dat cu săbii. E tăiat şi pe spate şi în faţă şi în umăr. Băiatului cel mic i s-au extras bile din mâini, cum a fost împuşcat (…) Au şicanat-o pe nora mea, i-au dat cu piciorul în burtă, ea fiind însărcinată”, a declarat una dintre victime.
Oamenii sunt în stare de şoc. Nu le vine să creadă prin ce au trecut. „Au intrat peste noi în curte, eram în casă la televizor, frate-miu a fost la soacră-sa şi au tăbărât pe el în faţa porţii – şapte au fost. Pe ăla de l-am prins stă la două străzi mai încolo, iar ceilalţi colegi de la BGS”, a spus altă victimă.
Trei dintre cele patru persoane împuşcate au fost audiate la secţia 23 de poliţie, precum şi cinci suspecţi. Cel de-al patrulea rănit, aflat în stare mai gravă, a rămas internat.
Cei cinci au intrat în curtea familiei, unde, în urma neînţelegerilor cu membrii acesteia, unul dintre ei ar fi pulverizat un spray paralizant.
Familia reclamantei ar fi ripostat, după care un alt agresor a scos un pistol cu bile şi a tras, rănind patru persoane din celalaltă tabără. Trei dintre acestea au fost transportate la Spitalul Pantelimon, unde sunt în stare stabilă, în afara oricărui pericol, au mai spus sursele citate.
În mai puţin de două ore, poliţiştii bucureşteni au identificat şi prins patru persoane din grupul agresorilor. Al cincilea – şi el identificat – este căutat în prezent de oamenii legii.
„Cei care au venit de la BGS îi urmăreau”, a declarat un vecin, care a mai precizat că tânărul împuşcat are 24 de ani, este arhitect şi este un „băiat cuminte”. Alături de tânăr au mai fost împuşcaţi şi părinţii săi.
Totul a pornit de la o ceartă pentru locul de parcare. „Săptămâna trecută a fost o altercaţie pe locul de parcare, tânăra care a coborât din maşină era gravidă în luna a treia, a fost lovită de o altă femeie. Ea a făcut reclamaţie la poliţie şi nu şi-a retras reclamaţia”, a declarat o rudă a victimelor. Reclamaţia a fost făcută pe numele mamei unuia dintre agresorii de sâmbătă seară.
Familia a fost ameninţată că femeia o să vină cu băiatul care lucrează la BGS. În jur de şapte persoane au venit cu pistoale şi săbii sâmbătă seară şi au atacat familia. „Erau colegi de la BGS”, a mai spus ruda. „A intrat peste noi în curte şi acolo s-a întâmplat scandalul”. „Au venit la noi să îşi retragă fata reclamaţia, dar ea nu a vrut”, a mai precizat ruda victimelor.