Ce reprezintă acest simbol pe care îl vedem pe maşinile românilor. Istoria semnului e veche de 2.000 de ani, dar mulţi n-au habar de asta

Unul dintre cele mai des întâlnite simboluri pe maşinile aflate în trafic este un peşte stilizat, despre care mulţi nu ştiu ce înseamnă şi îl consideră simbolul unor secte sau pur şi simplu amuzment.
Daniel Spătaru
15 ian. 2022, 11:59
Ce reprezintă acest simbol pe care îl vedem pe maşinile românilor. Istoria semnului e veche de 2.000 de ani, dar mulţi n-au habar de asta

În realitate, peştele stilizat este purtat ca simbol religios, el fiind asociat creştinismului de aproape 2.000 de ani. Ce altfel, semnul însuşi poartă numele „peştele lui Isus”, fiind un acronim al grecescului ΙΧΘΥΣ „ichthys” – (Iesous Christos Theou Yios Soter), adică „Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu Mantuitorul”.

Iota (I) este prima literă de la Iēsous, Iisus.

Chi (CH) este prima literă de Christos, care se traduce prin „uns”.

Theta (TH) este prima literă de Theou , grecescul pentru „Dumnezeu”.

Ypsilon (Y) este prima litera a cuvântului Yios , grecescul pentru „Fiul”.

Sigma (e) este prima literă de la cuvântul Soter, care înseamnă „Salvator”.

Peştele, simbol creştin

Citeşte şi CTP şi teoria conspiraţiei: „De ce CIP? Creștinismul a interzis rațiunea”

Peștele a fost un simbol al creștinismului în timpul persecuțiilor, fiind semnul după care se recunoşteau creştinii între ei, într-o Romă care îi urmărea şi îi oprima, mai ales în timpul împăratului Nero. Acesta se afla pictat în bisericile creștinilor. Biserica Ortodoxă dă, în unele posturi, dezlegare la pește.

În primele veacuri creştine, imaginea peştelui apare pretutindeni: în picturile murale, pe sarcofage, în inscripţiile funerare, pe diferite obiecte. Creştinii purtau la gât peştişori din metal, din piatră sau din sidef, pe care figura inscripţia: „Fie mântuirea Ta!” sau „Mântuieşte!”.

La începutul secolului al II-lea, Sfântul Clement din Alexandria a sugerat că oamenii creştinii ar trebui să se identifice cu efigia peştelui sau porumbelului.

Citeşte şi Iisus Hristos sau Iisus Cristos? Care este varianta corectă. Explicaţia teologilor

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Satul din România cu plaje fine, liniște și mâncare bună. Ideal pentru cei care s-au săturat de aglomerația și serviciile de pe litoral
Capital.ro
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un cuțit în piept și mi-ai luat respirația
Playtech.ro
DOLIU în muzică! Marele artist A MURIT! Fanii nu-și pot reveni!
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Cum au fost păcăliți pensionarii. Abia acum s-a aflat
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să fie și otrăvit”
Capital.ro
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
32% dintre ucraineni acceptă concesii teritoriale pentru încheierea războiului
MediaFlux
TRĂDARE în INSULA IUBIRII! S-a VĂZUT TOT la TV!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!