Medicii care l-au tratat pe Mîţu Stoian în camera hiperbară, anunţ scandalos. Fundaţia Sf Irina, care deţine Clinica Nera şi Clinica Naturalia, anunţă reduceri pentru cei care optează pentru tratamentul în camera hiperbară.
Reprezentanții Fundației Sf. Irina susţin că tratamentul în camera hiperbară are efecte imediate în recuperarea medicală.
„Privește spre viitor cu încredere! Dacă ai o imunitate puternică nimic nu te poate dărâma! Ești de neînvins! Scapă acum de sechelele post-operatorii, post-traumatice sau post-covid folosind cea mai performantă terapie hiperbară din România (camera HAUX – Made in Germany – de ultimă generație la nivel european)! La Centrul Medical Naturalia te poți bucura de terapie la camera hiperbară de la 200 RON/ședință, oxigen de puritate 99% – cu efecte imediate în recuperarea medicală”, este anunțul făcut de fundația creștină Sf. Irina, care are legături la vârful Bisericii Ortodoxe Române și deține Clinica Nera și Clinica Naturalia, potrivit cancan.
Deşi susţin că terapia este sută la sută sigură, reprezentanții Fundației Sf. Irina recunosc faptul că până și medicul specializat în terapia cu oxigen hiperbar a fost victima tratamentului, la fel ca și artistul Petrică Mîțu Stoian.
„Medicul drd asist. univ. Bogdan Matei este medicul nostru pe terapie hiperbară pentru care deține drept de liberă practică recunoscută de Ministerul Sănătății prin absolvirea examenului de competență în medicină hiperbară. (…) La Clinica Nera au fost realizate cca 4500 de sesiuni de terapie hiperbară pentru pacienți şi au avut loc doar două barotraume (din care o barotraumă a fost a medicului cu competență hiperbară). La Clinica Nera nu a murit niciun pacient. Aducem la cunostință opiniei publice că barotraumele au o probabilitate extrem de mică (0,02%) și apar spontan în timpul sau imediat după terapie și atunci când apar nu sunt cauzatoare de deces”, precizează reprezentanţii clinicii Nera.
Reamintim că imediat după moartea a artistului, DSP a aplicat Clinicii Nera trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 80.000 de lei: 30.000 de lei pentru nerespectarea de către personalul unității a protocoalelor și procedurilor medicale, 40.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în autorizația sanitară de funcționare și 10.000 de lei pentru nepăstrarea probelor de alimente.
„Deși Clinica Nera funcționează cu un medic specialist în specialitatea psihiatrie care deține atestat de studii complementare în medicina hiperbară eliberat de Ministerul Sănătății, cinci asistenți medicali, un medic primar de medicină de familie și un medic cu specialitatea ORL, la ora și data controlului (10.11.2021, ora 15.55), medicii nu erau prezenți în unitate, deși aceștia trebuia să se afle acolo, conform orarului afișat, între orele 13 și 18”, arăta DSP într-una din motivările sancţiunilor.
Interpretul de muzică populară a murit pe 6 noiembrie, la vârsta de 61 de ani, la Spitalul de Urgență Reșița, după un tratament cu oxigen efectuat la o clinică medicală privată. Acesta a fost înmormântat în cimitirul Ungureni din Craiova.