Primăria Timişoarei explică într-un comunicat că face tot posibilul pentru a finanţa cheltuielile de funcţionare ale Colterm, cu ajutorul Guvernului, care a alocat fonduri suplimentare în decembrie de 58 de milioane de lei, dar avertizează că este posibil ca, chiar şi în aceste condiţii, să fie nevoită să întrerupă pe timpu, nopţii alimentarea cu apă caldă.
„Dat fiind contextul energetic actual, Compania Colterm traversează, în prezent, o perioadă extrem de dificilă, din punct de vedere al desfășurării activității curente, aceea de furnizare a agentului termic pentru încălzire și apă caldă de consum la parametrii optimi. Ca urmare a intrării în insolvență, în ultimele două luni și jumătate, Colterm a reușit să își onoreze în cvasi totalitate obligațiile față de furnizori și salariați, mulțumită în primul rând abonaților săi, persoane fizice, agenți economici și instituții publice, care au înțeles să își onoreze facturile la termen și să contribuie astfel la continuarea activității Societății, dar și grație intervenției financiare a Guvernului României, care a alocat 53,8 milioane de lei în decembrie anul trecut și, de asemenea, subvenției de circa 23 de milioane de lei de la Primăria Municipiului Timișoara.
Vineri, 14 ianuarie, Primăria Municipiului Timișoara a virat în conturile companiei COLTERM suma de 12,5 milioane de lei necesară achiziționării de gaz și cărbune pentru producerea căldurii și a apei calde. Compania COLTERM a consumat 90,1 milioane de lei pentru procurarea gazului și cărbunelui, pe care le-a folosit în perioada noiembrie-decembrie 2021, pentru producerea căldurii și a apei calde. Precizăm, de asemenea, faptul că noile tarife majorate pentru populație, care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie, se încasează abia din luna martie, deoarece citirea contoarelor se face la începutul lunii februarie și facturile către populație se emit după data de 15 februarie. Actualul sistem de subvenționare nu poate să continue pe perioadă nedefinită, pentru că nevoile zilnice ale companiei de termoficare depășesc încasările municipalității. Lipsa unor pârghii legale care să permită accesarea unor ajutoare financiare pentru producerea agentului termic, pot conduce la apariția unor blocaje financiare la inclusiv la nivel de municipalitate.
Din păcate, dinamica prețurilor la gaze, precum și dificultățile în aprovizionarea cu cărbune, coroborat cu multiplele avarii înregistrate fie pe rețeaua de distribuție, fie în instalațiile de producție, cresc semnificativ riscul ca fluxurile de numerar necesare pentru funcționarea optimă să nu mai poata fi generate. În plus, temperaturile scăzute din ultimele zile au dus la un consum sporit de combustibil pentru producerea energiei termice și a apei calde de consum, fapt care a crescut semnificativ costurile zilnice pentru plata gazului și a cărbunelui utilizat. În aceste condiții, în perioada următoare, anticipăm apariția unor situații în care temperatura de producere a agentul termic să scadă cu câteva grade, pentru a limita factura la gaz. În cazuri punctuale, unii consumatori pot simți această scădere, mai ales în imobilele în care nu s-au efectuat lucrări de reparații ale instalațiilor interioare sau de reabilitare termică a clădirilor.
Ne aflăm în plină iarnă și înțelegem că e ultima veste pe care abonații Colterm și-ar dori să o audă, însă e necesar să fim responsabili și transparenți.
Facem un apel și pe această cale către reprezentanții Timișoarei în Parlamentul / Guvernul României, în vederea oferirii de sprijin de la bugetul național pentru continuarea activității de furnizare a energiei termice în condiții optime.
Nu în ultimul rând, dorim să le mulțumim încă o dată abonaților noștri pentru înțelegere și îi asigurăm că depunem toate diligențele pentru ca situația să se amelioreze, însă, în contextul actual, luăm în calcul și posibilitatea restricționării apei calde pe timpul nopții.”, se arată într-un comunicat al Primăriei Timişoarei.