EXCLUSIV | Beatrice Mahler: „Este o formă extrem de blândă a pandemiei. Avem şanse mari ca în acest an să renunţăm la restricţii”

Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", a declarat, luni, România se confruntă cu "o formă extrem de blândă a pandemiei" deoarece există un număr foarte mic de pacienţi internaţi în spital din cauza tulpinii Omicron.
Razvan Mihalascu
17 ian. 2022, 22:42
EXCLUSIV | Beatrice Mahler:

Beatrice Mahler a fost întrebată dacă am ajuns în etapa pandemiei în care să putem convieţui cu virusul SARS-COV-2, care provoacă boala COVID-19.

„Din fericire, lucrurile stau bine din acest punct de vedere. Avem puţini pacienţi internaţi şi în secţie şi la ATI. Nu sunt mai mult de două-trei internări într-o zi. Sunt pacienţi care au nevoie de terapie şi suport ventilator. Marea majoritate a celor care ajuns la spital pentru evaluare sunt evaluaţi şi merg acasă unde îşi continuă tratamentul. Într-adevăr, ce vedem acum în spital este o formă extrem de blândă a pandemiei, o evoluţie care ne bucură şi pe noi, dar nu trebuie să ne facă să ne relaxăm, pentru că până la urmă, încă în acest moment trebuie să fim atenţi la modul în care ne protejăm unii pe alţii.

Şi să rămâi acasă şi cu o formă uşoară de afectare, cu febră, cu dureri de cap, este neplăcut. Prin urmare, veştile sunt bune. Avem şanse mari ca în acest an să renunţăm la restricţii, dar sunt câteva condiţii pe care trebuie să le respectăm.

În primul rând, să trecem cu bine peste acest val şi ulterior să nu uităm ca în anumite momente din an, aşa cum ne protejăm  de gripă, va trebui să ne protejăm şi de infecţia SARS-COV-2”, a declarat medicul Beatrice Mahler,  în direct la România TV, în emisiunea „Punctul Culminant”, prezentată de Victor Ciutacu.

Citeşte şi: CEO-ul Pfizer anunţă finalul pandemiei: „Valul 5 va fi ultimul cu restricții”

Beatrice Mahler explică dacă vom face vaccinul anti-COVID precum cel antigripal o dată pe an

„Probabilitatea este foarte mare să ajungem la această formă de vaccinare. Sper însă ca anul 2022 să aducă şi un ou tip de vaccin adaptat variabilităţii pe care o înregistrează SARS-COV-2 pentru că altfel o să ne trezim cu o altă surpriză pe care ne-a şi făcut-o în 2021 tulpina Delta. Sperăm ca de data asta vom fi un pic în faţa virusului noi ca unanitate şi vom avea soluţii ca să ieşim din pandemie”, a afimat managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Întrebată dacă are informaţii despre o posibilă îmbunătăţire a vaccinului anti-COVID, dr. Beatrice Mahler a afirmat că se lucrează la un ser prin care „am avea o imunitate care s-ar putea să fie şi mai de lungă durată”.

„Sunt date care indică acest lucru. Sunt mai multe de vaccin care se află acum în lucru. unele care se referă la o formă de vaccin care ar asigura imunitate indiferent de ce variantă sau ce mutaţie ar putea atrage virusul în timp. Nu se mai lucrează la un virus care să vizeze proteina Spike, ci care să vizeze genomul viral, adică structura esenţă a virusului. Asta ar fi bine pentru că am avea o imunitate care s-ar putea să fie şi mai de lungă durată. Cu siguranţă, nu ar mai depinde de mutaţiile pe care le-ar aduce virusul”, a spus Beatrice Mahler.

Cum vor funcţiona centrele de tratare a pacienţilor infectaţi cu COVID

„Sistemul face paşi importanţi. La Marius Nasta am primit avizul DSP pentru funcţionare. Casa de Asigurări a emis normele şi pachetele de spitalizare de zi cu care vom putea funcţiona. Noi evaluăm în acest moment pacineţi în spitale, dar nu avem toată structura şi tot circuitul exact creionat, însă pacienţii au circuit separat. Pot primi Favipiravir. Decontarea de către casă nu se face în acest moment.

Legislaţia însă s-a publicat la sfârşitul săptămânii trecute – ordinul comun care prevede pachete de servicii. Pacienţii pot veni fără bilet de trimitere, însă este important să aibă cardul la ei, indiferent dacă sunt asiguraţi sau neasiguraţi pentru a valida consultaţia. Pot să aibă card şi dacă nu sunt asiguraţi.

Sunt şase tipuri de pachete. Sunt pachete care prevăd doar evaluare, consult, analiză de sânge şi tratament. Pachet care prevede analiză de sânge cu evaluare şi consult cu tratament şi examen radiologic sau cu computer tomografie. În funcţie de sursa medicaţiei care se administrează pacientului de la Ministerul Sănătăţii, că ne referim la anticorpii monoclonali sau antivirale, suma plătită e diferită. Important este că pacientul primeşte antivirale, că primeşte tratament cu anticorpi monoclonali dacă are indicaţie şi poate să plece acasă să-şi continue terapia fără să fie necesară internarea în spital”, a explicat dr. Mahler.

Este posibilă imunizarea de turmă în România? Reacţia lui Beatrice Mahler: „Nu cred că putem vorbi despre asta în România”

„Sunt astfel de teorii, însă nu cred că putem vorbi despre asta în România, cât timp noi avem testare, măsuri de protecţie, restricţii şi vaccinare pentru cei care doresc să se protejeze. Medical vorbind încă nu se poate vorbi despre asta. După ce te infectezi cu Omicron acum şi persoanele vaccinate şi nevaccinate trebuie să carantineze pentru că riscul de a se infecta există, tocmai de aceea există o posibilă problemă ridicată de posibilitatea de a asigura asistenţa medicală în spitală, legat de personalul medical care în acest moment, chiar dacă este vaccinat şi este contact cu un membru al familiei infectat trebuie să rămână în carantină la domiciliu”, a conchis Beatrice Mahler.

Citeşte şi: Bilanţ vaccinare 17 ianuarie: Doar aproape 17.000 de imunizări deşi Omicron a pus stăpânire pe marile oraşe din România

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Satul din România care a dispărut de pe hartă. Aici mai locuiesc doar 5 persoane, izolate de restul lumii. Casele încă frumoase au fost abandonate, la fel sfânta biserică. Nu mai există magazine, școală, totul e lăsat pradă naturii
Capital.ro
Amendă între 500 și 2.500 de lei pentru românii care au casă la curte. Proprietarii sunt obligați
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Vladimir Putin promulga legea pentru anularea datoriilor soldaților care luptă în Ucraina
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy