Magistraţii Tribunalului Constanţa l-au condamnat pe bărbat, acum în vârstă de 60 de ani, la patru ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea drepturilor pe o perioadă de doi ani după executarea pedepsei principale, fiind acuzat de omor calificat.
De asemenea, bărbatul a fost obligat să-i plătească victimei 3.500 de lei despăgubiri materiale şi 40.000 de lei daune morale, la care se daugă 1.284,68 de lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile de spitalizare.
Senţinta instanţei nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Incidentul s-a produs la sfârşitul lunii octombrie 2011, la un bloc de patru etaje de pe strada Dezrobirii din municipiul Constanţa. Bărbatul, Costel Stoian, al cărui apartament se află la etajul al treilea al blocului şi era deja izolat termic, deranjat de faptul că alpinistul, în timp ce placa faţada blocului, îi trecea prin dreptul geamurilor, l-a atenţionat să nu mai coboare pe coarda de susţinere prin dreptul locuinţei sale pentru că-i strică lui izolaţia. Locatarul l-a avertizat pe alpinist că o să-i taie coarda dacă nu se opreşte şi, cum acesta şi-a văzut mai departe de treabă, a tăiat coarda.
Alpinistul a căzut de la etajul al treilea, suferind mai multe traumatisme şi leziuni şi fiind transportat în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
În ianuarie 2012, bărbatul a fost deferit justiţiei de către Parchetul instanţei supreme, pentru tentativă de omor. Acesta a stat o perioadă în arest preventiv.