Poliţistul de la Secţia 5 care a lovit-o mortal pe Raisa pe o trecere de pietoni din Sectorul 1 al Capitalei revine în faţa anchetatorilor. Între timp, şefii lui i-au interzis să mai iasă pe teren şi a fost transferat la Arhivă. Doar că nici aici nu a stat prea mult, căci şi-a luat concediu de odihnă.
În cadrul dosarului privind accidentul pe care l-a provocat, poliţistul de la Secţia 5 este urmărit penal pentru uciderere din culpă. Procurorii l-au audiat vineri mai multe ore, iar la finalul audierilor s-a decis plasarea lui sub control judiciar pentru 60 de zile. Agentul nu are voie să părăsească România şi nici să ia legătura cu martorii din dosar.
Procurorul de caz Călin Radu a declarat că agentul nu se afla în misiune în momentul accidentului şi conducea cu viteză peste limita legală, urmând a fi dispusă o expertiză care să stabilească viteza exactă. Mai mult, conducătorul auto nu a acordat prioritate fetelor care se aflau pe o trecere de pietoni şi avea pornite doar semnalele luminoase, nu şi pe cele acustice.
Între timp, Raisa a fost condusă pe ultimul drum de familie, prieteni şi cunoscuţi, iar anchetatorii continuă cercetările în dosar pentru a stabili cum s-a produs accidentul. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, există suspiciunea că în momentul accidentului poliţistul se uita la telefon în loc să fie atent la drum. De aceea, procurorii au cerut imagini de pe întreg traseul parcurs de agent.
112 ce urgenţă aveţi?
Sunt agent de poliţie ….., am lovit pe cineva, mortal cred…
Pieton?
Da.
Unde vă aflaţi?
Laminorului.
….
Pompierii SMURD, cu ce vă putem ajuta?
Agent de poliţie Popescu, am lovit mortal pe cineva pe trecerea de pietoni.
Dumneavoastră?
Da, da da.
Respira, e conştienta?
Nu , nu , e… nu.
Laminorului 51?
Da.
….
Erai în timpul serviciului?
Da, da.
Cu echipaj de poliţie?
Da da.
Am înţeles, ce vreau să te întreb, erai în misiune?
Da da.
Am înţeles.
Poţi să-mi dai numărul de înmatriculare al echipajului?
MAI ……….
Da da.
De la ce secţie?
Bine, să nu muţi echipajul
Da da.”
Polițistul care a ucis-o pe Raisa nu știa că a lovit două fete pe trecerea de pietoni. La un moment dat pe înregistrare se aude un martor care îi cere să o ajute pe Raisa.
„Nu am voie să o mut de aici!
Fetiţa.
Nu am voie să o mut de aici!
Am trimis echipajele, s-au trimis ambulanţe, dacă aveţi mai multe detalii să ne daţi de acolo, ce s-a întâmplat?
Am lovit-o pe trecerea de pietoni, dar mi-a sărit în faţă.
Un copil sau doi sunt?
Un copil, un copil.
Deci e un singur copil?
Are, are, da, da acum sunt cu ambulanţa în telefon.
Sunt deja echipajele..Vă rooog.
Sunt deja în drum către dumneavoastră …
….
Ce să-i fac? Ce să-i fac?
Care e strarea copilului? Respiră?
E plină de sânge! E plină de sânge, a pierdut foarte mult sânge! Dar se mişcă! Ce să-i fac, spuneţi-mi ce să-i fac!
Să o puneţi acolo jos să nu stea pe spate, eventual pe.
Pe stânga? Pe partea stângă?
Să se mişte cât mai puţin da?
Să se mişte cât mai puţin, dar să trimiteţi pe cineva vă rog!
Am trimis două echipaje da.
Vă rog, vă rog!”, se arată în stenogramă.