David Villa s-a accidentat şi nu joacă în meciul cu Malaga
Atacantul formaţiei FC Barcelona, David Villa, s-a accidentat la antrenamentul de sâmbătă şi nu va evolua în partida cu Malaga, din campionatul Spaniei, informează AFP.
„Atacantul a resimţit o durere la antrenament, iar, după testele efectuate, s-a descoperit că a suferit o întindere la coapsă”, a anunţat FC Barcelona pe site-ul oficial.
Gruparea catalană nu a menţionat cât va absenta atacantul spaniol.