Liderul PSD Marcel Ciolacu a reacționat dur după ce liderul PNL Florin Cîțu a criticat PSD pentru că nu dorește să introducă certificatul verde. Ciolacu spune că în opinia sa valul 5 e gestionat bine și că Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, nu poate fi singurul vinovat că certificatul nu a fost votat.”Am să îi cer domnului Rafila să își ceară scuze că nu mai sunt 500 de decese pe zi. E domnia sa întregul Parlament? Se vede că s-au luat măsuri privind testarea, orgnizarea pe secții ATI”, a declarat Ciolacu.
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, că va avea o discuţie cu ceilalţi lideri ai coaliţiei, pentru a lămuri afirmaţiile făcute de prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan, care a afirmat că această coaliţie va dura doar un an. Liderul PSD a precizat că România are nevoie de această coaliţie, românii au cu totul alte aşteptări de la noi, nu certuri sau divergenţe şi a menţionat că evaluarea miniştrilor o face doar premierul. ”Am să îi cer domnului Rafila să îşi ceară scuze că nu mai sunt 500 de decese pe zi”, a spus Ciolacu, despre nemulţumirile liberalilor privind modul în care a fost pregătit valul 5 al pandemiei.
Marcel Ciolacu îi dă un ultimatum lui Cîţu şi avertizează PNL: „Liberalii trebuie să înţeleagă că scopul acestei coaliţii nu s-a schimbat”
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că e interesat de părerea colegilor săi din coaliție după declarațiile europarlamentarului PNL Rareș Bogdan. Ciolacu a vrut să afle dacă liberalii împărtășesc opiniile lui Bogdan în privința viitorului alianței PSD-PNL.
„Să vorbim despre lucruri serioase, nu despre Rareș Bogdan. El nu e un subiect pentru coaliție. A transmis că acestă coaliție va dura un an de zile. E normal că am vrut să întreb coaliția, poate știu ei mai mult. Dar cel mai mult ne interesează draftul pe energie, astfel încât să fie aplicabil. Observ că Rareș Bogdan a spus că sunt proști cei de la PNL din Guvern. Evaluarea miniștrilor o face premierul. El după ce are o evaluare, dacă vrea sau nu să-l schimbe, vine în coaliție”, a spus Marcel Ciolacu, în fața jurnaliștilor.
Deputat PSD, declaraţii ironice despre Rareş Bogdan: „Să îl propună PNL la şefia ANRE, astfel vom fi cu toţii liniştiţi că dânsul va soluţiona rapid criza energetică”
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacţionat încă de miercuri seara la acuzele prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan, anunţând că cere organizarea de urgenţă a unei şedinţe a coaliţiei. ”Am înţeles că Rareş Bogdan a pus batistuţa pe globul de cristal şi a văzut că se va rupe coaliţia peste un an. Hai să îi curmăm suferinţa! Cer mâine de urgenţă o şedinţă a coaliţiei, pentru că PSD nu răspunde de trecut şi a venit la guvernare să construiască pentru oameni. PNL a rămas captiv în paradigma coaliţiei cu USR, când se războiau cu tănculeţe pe covoraş. Românii au alte aşteptări! PSD va rămâne principalul partid concentrat pe problemele reale ale românilor din această guvernare!”, a scris Ciolacu pe Facebook.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a criticat miercuri partenerii de guvernare. ”Dacă după un an de zile vom vedea că acest efort, care ne-a adus deservicii de imagine, nu va ajunge să fie unul apreciat, nu va duce la nimic şi guvernarea va bălti, marile reforme vor stagna, banii europeni vor fi întârziaţi în continuare, atunci e absolut legitim să încercăm să găsim o formulă pentru că înseamnă că această formulă, după un an de zile, a fost făcută complet aiurea. Eu sper să nu avem această situaţie şi după un an oamenii care ne-au blamat să înţeleagă că am făcut-o ca această ţară să aibă un guvern stabil”, a spus Rareş Bogdan, la Digi 24.