Alexandru Arșinel, în vârstă de 82 de ani, încă trage să se recupereze după ce anul trecut a suferit o serie de intervenții chirurgicale pe cord deschis. Actorul s-a declarat optimist, precizând că lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună.
„Am rămas cu niște sechele, dar sunt optimist. Am avut acele intervenții chirurgicale pe inimă, nu a fost chiar simplu, iar acum mă resimt. Dar lucrurile vor fi bune, cred că în câteva luni va fi ceva mai bine.
E important că operația a reușit, că acum sunt mai bine decât înainte și că starea mea de sănătate se îmbunătățește. V-am spus, am niște sechele, dar nu sunt grave și am motive să cred că medicii nu au greșit când mi-au spus că voi fi bine. Am avut parte de niște medici minunați”, a declarat Alexandru Arșinel pentru Fanatik.ro.
Citeşte şi: Alexandru Arşinel, din nou pe scenă după operaţia pe cord deschis: „Am avut momente mai dificile în viaţă”
Alexandru Arșinel a trecut prin multe greutăți în ultimul timp, iar acum speră să se refacă după intervenția chirurgicală pe inimă suferită la finalul lunii noiembrie, când medicii i-au montat un stent.
„Fac recuperare medicală, fac niște proceduri, niște exerciții și cu cei de la Spitalul Monza, dar și în privat. De două ori pe săptămână vine cineva la mine acasă pentru recuperare, pentru terapie. Fac niște exerciții speciale, un fel de gimnastică medicală, nu sunt foarte intense, dar mă ajută foarte mult”, a mai spus actorul, conform Fanatik.
Alexandru Arșinel a avut şi Covid-19, deși se vaccinase cu ceva timp înainte. „Mă simt mai binișor, binișor spus, pentru că, încă nu mă simt în putere, sunt lipsit de putere. Sunt lipsit de energie. Ușor, ușor, sper să mă pun pe picioare”, spunea actorul la finalul anului trecut.