În motivarea arestării celor cinci bărbaţi în cazul atentatului cu bombă de la Piatra Neamţ, Curtea de Apel Bacău susţine că aceştia reprezentau un pericol extrem.
Pentru a amplasa bomba, cei cinci au cerut 15.000 de euro.
Potrivit procesului verbal de constatare, „la data de 11.01.2013, inculpaţii L şi J asigurau paza, inculpatul P a montat dispozitivul explozibil sub autoturismul parţii vătămate M (Bogdan Mararu n.red.). De asemenea, din expertiza preliminară rezultă că dispozitivul era perfect funcţional şi apt de a detona şi că cele aproximativ 1.000 de grame de exploziv, dacă ar fi detonat, ar fi putut vătăma grav sau omorî persoane aflate în maşină sau în zona adiacentă acesteia”.
Din urmărirea penală rezultă că „la data de 27 decembrie 2012 la solicitarea inculpatului LCI, inculpatul CE împreună cu inculpatul PO s-au deplasat în municipiul Piatra Neamt. Cei doi s-au întâlnit cu inculpatul PD şi au discutat cu privire la modalitatea concretă de ucidere a partii vatamate MBA (Mararu Bogdan n. red.) prin amplasarea unui dispozitiv exploziv artisanal, sub autoturismul acestuia. Inculpatii PI şi C Emil au fost de acord să pună în practică propunerea de suprimare a vietii vătămate în maniera propusă de inculpatul PD, în schimbul primirii sumei de 7.000 de euro, sumă ce era majorată la 15.000 de euro daca se producea decesul lui MBA (Bogdan Mararu). Suma în cauză urma a fi plătită celor doi de către inculpatul PD după ce avea loc explozia şi în funcţie de rezultatul obţinut. Cu aceeaşi ocazie inculpatul PD le-a cerut inculpatilor să procedeze şi la incendierea a doua spaţii comerciale din municipiul Piatra Neamţ, ce aparţineau unor cunoscuţi ai părţii vătămate MBA. Pentru aceste activităţi infracţionale PO şi CE urmau sa fie renumerati separate cu suma de 1.000 de euro, plătită tot de inculpatul PD”.
Potrivit România TV, suspecţii au pus bomba într-o sacoşă şi şi-au dat întâlnire într-un mall din Piatra Neamţ. Aceasta urma să fie detonată de un cleşte de rufe şi un fir de aţă.
Potrivit raportului de expertiză tehnică, “sistemul exploziv care era format dintr-o încărătură explozivă sub forma unui pachet de formă cilindrică, fixat de caroseria maşinii. Din aceasta ieşeau mai mulţi conductori, unii ajungeau la un cleşte de rufe, fixat şi el de caroseria maşinii, ce avea două lamele metalice dispuse pe partea interioară a cleştelui, lamelele erau despărţite de o placă subţire nemetalică legată prin intermediul unui fir textil la o ancoră înfiptă în cauciucul din faţă al autoturismului. Celelalte fire făceau legătura între capsa detonată electric – aflată în încărcătura explozivă – şi sursa de alimentare cu energie electrică dispusă pe exteriorul încărcăturii. Ansamblul încărcătură, capsă detonată electric, sursă electrică de curent era înfăşurat în hărtie şi asigurat cu bandă adezivă din paterial plastic. La punerea în mişcare a autoturismului, indiferent de sensul de mişcare, firul textil smulgea placa nemetalică dintre lamelele metalice de pe faţa interioară a cleştelui de rufe şi permitea astfel realizarea contactului între lamele, de a continuităţii circuitului prin care energia electrică debitată de baterie se descărca pe filamentul capsei detonate care, la rândul ei iniţia încărcătura explozivă. (…) Prin natura materialului exploziv folosit s-a pus în pericol viaţa şi integritatea corporală a mai multor persoane, respectiv a celor aflate pe o rază de circa 300 de metri pătraţi cât şi toate bunurile materiale aflate în acest perimetru”.
Politiştii i-au urmărit pas cu pas pe suspecţi şi s-au temut ca bomba să nu explodeze.
Cele cinci persoane reţinute de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Neamţ în cazul privind tentativa de asasinat a lui Bogdan Mararu au primit, sâmbătă, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Vineri, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamt, împreună cu ofiţeri de politie judiciară din cadrul BCCO Bacău şi SCCO Neamţ, au prins în flagrant delict trei tineri membri ai unei grupări specializate în săvârşirea de infracţiuni de violenţă – omor calificat, distrugere calificată şi acte de terorism. Conform DIICOT, sub coordonarea liderului grupării, în vârstă de 43 de ani, suspecţii au amplasat un dispozitiv exploziv artizanal sub un autoturism, „în vederea suprimării vieţii părţii vătămate B.M. (Bogdan Mararu-n.r.), proprietarul autoturismului”.
Membrii grupării intenţionau să distrugă prin incendiere şi două spaţii comerciale din Piatra Neamţ, aparţinând altor două persoane.
Atentatul cu bombă a avut loc vineri dimineaţă pe strada Privighetorii din municipiul Piatra Neamţ, pachetul cu dispozitiv exploziv fiind montat sub maşina lui Bogdan Mararu, fratele lui Gheorghiţă Mararu, asasinat în noiembrie 2010. În zona respectivă se află sediul Direcţiei de Finanţe, Spitalul Judeţean, două biserici şi o bancă.
Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, afirma, vineri, că suspecţii erau monitorizaţi de SRI şi DIICOT încă din luna decembrie, iar vineri dimineaţă SRI a intervenit pentru prinderea acestora.
Potrivit acestuia, SRI a găsit sub maşina de la Piatra Neamţ „un kilogram de explozibil plastic de provenienţă străină”.
Bogdan Mararu este fratele lui Gheorghiţă Mararu, asasinat în noiembrie 2010.
În 14 noiembrie 2010, Gheorghiţă Mararu, lider al lumii interlope nemţene, a fost ucis într-o cafenea din Piatra Neamţ, iar asasinarea acestuia a generat ample dezvăluiri care au provocat cel mai mare scandal din Ministerul de Interne, soldat cu destituirea şefului Poliţiei Române Petre Tobă şi a secretarului de stat Dan Fătuloiu.