Factura este noua spaimă a românilor. Odată cu majorarea prețurilor la gaze și curent, din ce în ce mai multe persoane caută soluții și trucuri pentru a nu plăti sume atât de mari pe factura. Deținerea unei centrale de apartament este una dintre soluțiile spre care mulți români s-au îndreptat. Însă, pentru a ține sub control costurile mari, există câteva trucuri banale.
CTP intervine în scandalul facturilor uriaşe. „Au fost batjocoriţi oamenii într-un fel insuportabil. Trebuie să plătească pentru că au agresat cetăţeanul”
De exemplu, atunci când trebuie să plecați de acasă, se recomandă ca termostatul centralei să fie reglat, astfel încât temperatura din încăpere să fie cu trei grade mai mică decât în mod normal. De asemenea, fiecare grad în plus peste temperatura de 19 grade Celsius poate marca o creștere cu 8% a consumului de gaze naturale.
Un alt truc poate să fie chiar stabilirea unei temperaturi pentru apa caldă, pentru a nu fi nevoit să o combini cu cea rece. Cetățenii trebuie să cunoască și faptul că o instalație veche poate consuma și cu 20% mai mult decât cea care funcționează în parametri normali. Totodată, în perioada iernii, este recomandat ca ferestrele și ușile să fie izolate. Pentru ca o încăpere să se încălzească mai repede, caloriferele nu trebuie să fie acoperite cu perdele sau alte obiecte. De asemenea, atunci când sunt zile însorite, este bine să lăsați draperiile date la o parte, pentru a putea intra lumina în încăpere.
Coaliţia de guvernare a decis să plafoneze din nou preţul energiei electrice şi al gazelor. Pentru consumatorii casnici, plafonul scade de la un leu pe kilowatt la 80 de bani. Iar la gaze va fi o reducere a plafonului cu şase bani pe kilowatt. De asemenea, se majorează limita de consum pentru care sunt valabile aceste reduceri. Premierul Nicolae Ciucă a mai spus că cele aproximativ un milion de facturi eronate la gaze, din ultimele luni, vor fi recalculate.
Preşedintele ANRE a plecat în concediu în Republica Dominicană, în plin scandal al facturilor la energie / Rareş Bogdan: Eu aş fi demis conducerea ANRE
La energie plafonul să scadă de la la un leu la 0,8 lei per kW. De asemenea, limita consumului să crească de la 300 de kW, la 500 de kW pentru care se calculează acest preţ.
Astfel, după ce se aplică şi compensarea acordată de guvern, consumatorii casnici vor ajunge că plătească 68 de bani pentru un kilowatt. Plafonul va fi redus şi la gaze. Plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei per kilowatt, iar limita de consum pentru cinci luni de zile va creşte de la 1.000 la 1.500 de kilowatti.
Guvernul a mărit şi discountul aplicabil la facturi de la 33 la 40 la sută. Astfel, un kilowatt va ajunge la preţul de 22 de bani. De asemenea, pentru IMM-uri, şcoli, spitale, biserici, industrie alimentară, se va asigura un preţ de 0,37 lei per kilowatt.
Noile măsuri vor fi adoptate printr-o ordonanţă de urgenţă care va fi adoptată, cel mai târziu, în această săptămână. Plafonările se aplică începând cu 1 februarie şi până pe 31 martie. Impactul bugetar pentru aceste două luni este estimat la 3 miliarde de lei.