Încă o ZI LIBERĂ plătită pentru angajaţii din România. Conform Legii nr. 221/2021, părinţii pot beneficia de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, dacă îşi vaccinează copilul împotriva coronavirusului.
Legea nr. 221/2021prevede o mulţime de beneficii pentru cei care se vaccinează împotriva coronavirusului.
(1) Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:
a) câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public şi privat;
b) câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenților;
Potrivit legii Legii nr. 221/2021, beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1) şi unul dintre părinți sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi.
Românii trebuie să afle că ziua liberă se obţine în baza adeverinţei de vaccinare eliberate potrivit legii. Dacă ziua liberă este aceeaşi cu ziua vaccinării, beneficiarii zilei libere au obligaţia depunerii adeverinţei de vaccinare în prima zi lucrătoare de la vaccinare, potrivit Antena 3.
Valeriu Gheorghiţă a anunţat că cei mici vor putea fi vaccinaţi împotriva coronavirusului începând de miercuri, 26 ianuarie.
„Demararea campaniei de vaccinare petnru vârsata copiilor între 5-11 ani va avea loc miercurea viitoare, pe 26 ianuarie. S-a modificat calendarul de livrare pentru dozele pediatrice, în sensul în care toate cele 114.000 de doze ajung în România pe data de 25 ianuarie și vor fi distribuite către centrele de depozitare.
Sunt active 220 de cabinete de vaccinare pediatrica in toate judetele, dintre care şase sunt in Bucureşti, în fiecare sector. Sunt peste două mii de programări în platformă”, a declarat Valeriu Gheorghiţă joi după-amiază.
Potrivit CNCAV, prima tranşă de vaccinuri pediatrice soseşte în ţară, constând în 114.000 doze de vaccin de la compania Pfizer BioNTech. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.
”Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă. Astfel, procesul de vaccinare a copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani va începe la data de 26 ianuarie”, a transmis CNCAV.
Dozele vor fi distribuite după cum urmează:
– Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 42.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Braşov: 12.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 12.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 12.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 12.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 12.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 12.000 doze.
”Reamintim că programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinţilor sau ale reprezentanţilor legali. La acest moment, în platforma de programare sunt configurate 220 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel naţional”, a transmis CNCAV.
Vaccinarea se poate realiza şi fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru.
Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile. Administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile.
Începând cu data de 13 ianuarie, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, platforma electronică a permis programarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani, iar până astăzi, 24 ianuarie – ora 08.00, au fost înregistrate 3.355 astfel de solicitări.