Greva angajaților STB se lasă cu dosare penale și concedieri. Directorul STB anunţă că acum se caută vinovații, astfel încât sa se aplice și sancțiunile. Adrian Criţ a explicat că „responsabilitatea majoră a acestui miting ilegal revine celor care au declanşat această grevă”.
Directorului STB a anunţat că aproape 300 de persoane și-au arătat intentia de a se angaja la Societatea de Transport Bucureşti.
„Este o procedură internă, în conformitate cu Contractul colectiv de muncă, practic urmează să fie efectuate nişte notificări (…) Aşa cum precizam, căutăm vinovaţii, cei care au declanşat această grevă ilegală. Analizăm. Credeţi-mă că sunt foarte multe solicitări de angajare urmare a anunţului postat de noi pe site. Doar astăzi s-au făcut 60 de solicitări, ieri erau 230. Contează să ne schimbăm mentalitatea”, a spus directorul general al STB, Adrian Criţ.
„Oricât de mare ar fi nemulţumirea unor angajaţi, oricât de mari ar fi neajunsurile, respectul faţă de cetăţean trebuie să primeze. Nevoile oraşului trebuie să primeze, zi de zi. Conştientizarea faptului că împreună, angajaţii STB trebuie să respectăm programul de transport şi să ne îndeplinim serviciul faţă de bucureşteni este cel mai important lucrul pentru reforma STB. De acolo trebuie să plecăm, de la mentalitate”, a mai spus directorul STB, marţi, într-o conferinţă de presă.
De asemenea, directorul general al STB a ţinut să anunţe călătorii că toate abonamentele vor fi prelungite cu numărul de zile în care cetăţenii nu au putut circula cu mijloacele de transport în comun din Bucureşti din cauza grevei.
„Drepturile călătorilor trebuie respectate. Vom face un audit extern pentru a identifica toate pierderile avute pe durata grevei, urmare a acestui audit vom lua măsurile care se impun pentru recuperarea daunelor de la cei care se fac vinovaţi, cei care au declanşat această grevă ilegală, pe care justiţia i-a considerat că au declanşat greva”, a mai declarat Adrian Criţ.
Au început audierile după greva angajaților de la STB care a paralizat capitala timp de 5 zile. Desi s-a prezentat în fata polițiștilor, liderul de sindicat Vasile Petrariu nu a vrut să dea niciun fel de explicație. Mai mult, acesta a amenințat cu reluarea grevei.
Vasile Petrariu a afiramt că procedura de concediere a salariaţilor Societăţii de Transport Bucureşti nu este una simplă, aceasta nu poate fi făcută direct, ci trebuie respectaţi nişte paşi şi, în funcţie de acuzele care se aduc, se va discuta, punctual, în Comisia de Cercetare Disciplinară.
„Nu avem încă o informaţie concretă, avem numai declaraţii care s-au făcut pe la televizor de către directorul general. Dar e bine de ştiut de toată lumea că această procedură de concediere nu este una simplă, pe care să o spui la televizor şi să se şi întâmple. Sunt nişte proceduri de cercetare disciplinară, trebuie respectaţi nişte paşi.(…) Există nişte proceduri, nişte instrucţiuni. În funcţie de acuzele care se aduc, fiecare, punctual se va discuta într-o comisie de cercetare disciplinară, comisie care va decide. În regulamentul nostru intern nu există ca procedură concedierea directă. Sunt câteva articole din regulamentul intern care pot fi interpretate şi sancţiunile pleacă de la avertisment până la concediere”, a declarat Petrariu, citat de Agerpres.
Totodată, liderul de sindicat a subliniat că salariaţii au fost conştienţi de la început că vor pierde bani pentru zilele nelucrate şi nu se pune problema să solicite cineva să fie plătit.
Vasile Petrariu a mai afirmat că reprezentanţii Consiliului de Administraţie s-au angajat să analizeze în perioada următoare, din punct de vedere profesional, activitatea directorului general şi vor lua o decizie în ceea ce priveşte revendicarea salariaţilor referitoare la demiterea lui Adrian Criţ.
„Aseară am avut o discuţie cu membrii Consiliului de Administraţie la sediul Primăriei municipiului Bucureşti, care a durat peste două ore. Am discutat toate aceste probleme, inclusiv revendicarea cu privire la directorul general. Membrii Consiliului de Administraţie au venit cu această rugăminte, să vorbim cu salariaţii pentru a-şi relua activitatea, totodată ei angajându-se să preia problemele noastre, să le discutăm cu Consiliul de Administraţia, iar ei în perioada următoare să analizeze din punct de vedere profesional activitatea directorului general şi vor lua o decizie. Au spus că situaţia aceasta i-a luat pe nepregătite şi nu au avut timp să pregătească o fundamentare în acest sens. Deci salariaţii, după ce au fost informaţi, ţinând cont că azi e şi prima zi de muncă pentru toţi cetăţenii, au luat în calcul şi această problemă, inclusiv ce au spus cei din Consiliul de Administraţie, au analizat şi ne-au transmis că suspendă greva pentru o perioadă care să ne permită să avem aceste discuţii cu autorităţile”, a explicat Petrariu, după audierile la Poliţie.
El a adăugat că protestul poate fi suspendat o săptămână, două, o lună şi că totul depinde de modul în care se vor desfăşura lucrurile, deoarece vor trebuie începute şi negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă, şi acestea vor conta foarte mult, în paralel cu analizele pe care le va face Consiliul de Administraţie.
„Va conta şi rezultatul negocierii unui nou contract colectiv de muncă şi ceea ce se va întâmpla probabil şi cu ameninţările de concediere, de sancţionare şi aşa mai departe, pentru că eu am spus că ar fi fost foarte bine ca aceste discuţii să nu le avem la televizor, să le avem într-un dialog deschis, de bună credinţă, între parteneri sociali care se respect”, a punctat liderul de sindicat.