Alexandru Rafila, avertisment în ziua cu peste 34.000 de noi cazuri de COVID-19. „Acest număr e preocupant. Sunt numeroase cazuri care se înregistrează şi la persoanele vaccinate”

Ministrul Sănătăţii a declarat, miercuri, că România a înregistrat peste 34.000 de noi cazuri de COVID-19 în condiţiile în care au fost efectuate peste 100.000 de teste şi a anunţat că vrea implicarea medicilor de familie în testarea anti-COVID la nivelul întregii ţări.
Filip Stan
26 ian. 2022, 14:19
Alexandru Rafila, avertisment în ziua cu peste 34.000 de noi cazuri de COVID-19.

Medicul Alexandru Rafila a afirmat că România a raportat un număr record de infectări, „după o perioadă în care testarea a fost puţin mai redusă”.

„Azi s-au efectuat peste 100.000 de teste. Am avut circa 34.000 de cazuri de îmbolnăviri. Acest număr e preocupant, dar nu putea fi exclus din scenariile pe care Ministerul Sănătăţii şi INSP le-au prezentat în urmă cu două săptămâni.

În Danemarca, o ţară cu şase milioane de locuitori, numărul de cazuri care s-a înregistrat ieri a fost de 34.000, la o acoperire vaccinală de 81%. În Cehia, cu 10,7 milioane de locuitori, 30.000 de cazuri. În Portugalia, o populaţie similară, cu o vaccinare de circa 90%, 57.000 de cazuri.

Nu sunt cifre neaşteptate. Din cauza aceasta, noi am estimat o astfel de evoluţie generată de tulpina Omicron. Nu e generată de altceva decât de o tulpină cu o transmisibilitate mult mai mare decât tulpinile precedente. Sunt numeroase cazuri care se înregistrează şi la persoanele vaccinate, dar asta nu înseamnă că vaccinarea nu trebuie să meargă înainte ca să poată să protejeze mai ales persoanele vulnerabile de o evoluţie către complicaţii şi mai ales către deces.

E un lucru care ne preocupă în mare măsură”, a declarat Alexandru Rafila.

Citeşte şi: Bilanţ coronavirus 26 ianuarie. RECORD de infectări în România. Peste 34.000 de cazuri COVID-19 şi aproape 100 de morţi în 24 de ore

Alexandru Rafila: „Un lucru foarte important este legat de funcţionarea acestor centre ambulatorii de evaluare”

„Sunt deja 3.800 de medici de familie care au intrat în acest sistem. Ieri a fost prima zi în care ei au început să testeze. Din cauza aceasta a crescut şi numărul de teste la peste 100.000.

Pe de altă parte, ne-am confruntat în week-end cu problema testării pentru că medicii de familie în acest week-end prelungit nu au lucrat şi am căutat soluţii la nivelul municipiului Bucureşti prin deschiderea a 28 de centre care să testeze alături de staţia de ambulanţă Bucureşti-Ilfov pacienţii simptomatici pe baza unei programări.

Ne propunem ca această procedură să o extindem la nivelul întregii ţări. Chiar în cursul zilei de azi vom avea o discuţie cu directorii DSP-urilor încât să organizăm astfel de punct de prelevare a produselor biologice în vederea testării pentru persoanele simptomatice.

Dacă avem operaţionalizat sistemul cu medici de familie în timpul săptămânii, în week-end într-adevăr trebuie să ajutăm astfel încât persoanele simptomatice să beneficieze de un diagnostic cât mai rapid.

Un lucru foarte important este legat de funcţionarea acestor centre ambulatorii de evaluare care sunt funcţionale în marea lor majoritate, cred că sunt 174 sau chiar mai multe.

Am distribuit în toate aceste centre medicaţia antivirală, la Favipiravir. Asta avem în momentul de faţă. Am deschis calea prescrierii ambulatorii de Favipiravir şi achiziţionarea din farmacii”, a mai precizat ministrul Sănătăţii.

Citeşte şi: EXCLUSIV | Medicul Emilian Imbri avansează un scenariu-şoc. „Vom ajunge la 70.000 de cazuri. Medicii ar putea lucra chiar şi infectaţi”

 

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Video. Denise Rifai i-a arătat cartonașul galben lui Nicușor Dan la Testul Puterii! Ce s-a întâmplat la emisiunea maraton de pe Fanatik
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Cristi Borcea, dezvăluiri de care altora le-ar fi mare rușine
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Ce pensie primește Maria după 22 de ani de muncă în Italia! Aceasta nu duce grija zilei de mâine: „E de trei ori mai mare decât pensia din România”
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
"Ștefan era foarte bun la învățătură, un băiat liniștit" - Tatăl băiatului a dezvăluit ce obișnuia să facă acasă
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Alocații luna aprilie 2025. Vești bune pentru părinți
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred