Alexandru Dedu, şef şi în bucătărie: „Mănânc cel mai puţin din casă”

Președintele FRH și-a arătat fața pe care puțini i-o cunosc: a demonstrat că arta culinară nu îi este deloc străină, a pregătit un aperitiv și a povestit detalii despre viața sa de familie.
Filip Stan
27 ian. 2022, 14:06
Alexandru Dedu, şef şi în bucătărie:

Șeful handbalului românesc, Alexandru Dedu, este, ocazional, și chef pentru familie și prieteni. Alexandru Dedu se laudă cu preparatele la grătar, și recunoaște că nu ar refuza o competiție de gastronomie.

„Cu toată lipsa de modestie, atunci când încerc să fac ceva, îmi iese. Nu înseamnă că iau 5 stele Michelin, dar, dacă îmi pun în minte să fac cozonac, îmi iese si el! Dacă ar trebui să mă duc la un concurs culinar, m-aș duce și acolo…”-  Alexandru Dedu, președinte al Federației Române de Handbal.

Simona Halep, despre scandalul în care a fost implicat Djokovic: Cred că tenisul nu avea nevoie de aşa ceva

Șeful FRH mărturisește că nu mai este pofticios, dar că are un fel de mâncare pe care nu-l refuză niciodată.

„Îmi place foarte mult bucătăria mediteraneană, o consider foarte sănătoasă și gustoasă și îmi place să mănânc din când în când jamon. Îmi place foarte mult calcanul, aș mânca oricum și oricât” – Alexandru Dedu, președinte al Federației Române de Handbal.

„Mănânc cel mai puțin din casă”

Alexandru Dedu este foarte atent la ceea ce consumă pentru că, spune el, orice îl îngrașă.

„Când eram sportiv mâncam de rupeam, dar mă și antrenam mult. După ce am avut accidentul, mănânc o pătrime față de perioada de dinainte și, din păcate, orice mănânc se pune. Mi s-a schimbat metabolismul și mănânc foarte puțin, cel mai puțin din casă, cu toate că am copil de nici 14 ani”- Alexandru Dedu, președinte al Federației Române de Handbal.

Laszlo Boloni îi pune la zid pe şefii FRF. Detalii incredibile despre negocieri: „Atunci, de ce dracu’ mă cauţi pe mine?”

Ca să se relaxeze după zilele lungi și obositoare de la Federația Română de Handbal, Alexandru Dedu și-a descoperit o nouă pasiune.

„Meseria de președinte la Federația Română de Handbal este 24 cu 7, așa că singurele momente în care reușesc să mă detașez sunt atunci când fac, desfac calculatoare, mă bag în softuri. Înainte era mersul pe motocicletă, dar cum acum nu mai am mobilitate, fac alte lucruri” – Alexandru Dedu, președinte al Federației Române de Handbal.

Edi Iordănescu, la un pas de moarte în cantonamentul Rapidului! Cine i-a salvat viața viitorului selecționer al României

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Motivul pentru care nu trebuie să bei cafea sau ceai în avion. Te vei gândi de două ori înainte să mai faci asta
Capital.ro
Ordin UE, obligație în România. Decizie pentru cine stă la bloc. Se trece pe zero
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Uniformele, obligatorii în școli. Propunerea îi revoltă pe părinți: „Va ieși scandal”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Școala, ca în comunism. Uniformele, gratuite dar obligatorii
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat şi ce i-a făcut lui Tzancă Uraganu
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Proprietarii de case și mașini sunt obligați să o plătească
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
George Simion: „România trebuie să aibă o Armată profesionistă, altfel vom fi ocupați în 2 zile”
MediaFlux
LOVITURĂ pentru PENSIONARI! NU se dau BANI ÎN PLUS
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!