TARA
Procesul de încãlzire a vremii va continua şi se va resimţi mai ales în regiunile intracarpatice. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul şi nordul ţãrii unde pe arii relativ extinse se vor semnala precipitaţii, mixte în prima parte a intervalului, iar noaptea sub formã de ninsoare. Izolat vor fi condiţii de polei. La munte şi în Maramureş va ninge, iar cantitãţile de precipitaţii vor depãşi pe arii restrânse 10…15 l/mp. În sudul şi sud-estul teritoriului, cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru precipitaţii redusã. Vântul va avea intensificãri la munte, cu rafale de 80…90 km/h în zona înaltã a Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, viscolind ninsoarea şi spulberând zãpada, iar local şi temporar, cu viteze în general de 45…55 km/h şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa între -6 şi 1 grad. Dimineaţa şi noaptea, cu precãdere în sud şi în sud-est vor fi condiţii de ceaţã, anunţă ANM.
BUCURESTI
Procesul de încãlzire a vremii va continua, astfel cã temperatura maximã va fi de 8…9 grade, iar cea minimã se va situa în jurul a -2 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţã.
PROGNOZA METEO. Ninge în fiecare zi, avem previziuni de la ANM pentru următoarele săptămâni
Prognoza meteo SAMBATA
TARA
Cerul va fi mai mult noros în centru, nord şi est, iar în restul teritoriului va fi variabil, cu înnorãri în a doua parte a intervalului. Temporar se vor semnala precipitaţii, ziua pe suprafeţe mici, iar noaptea pe arii relativ extinse în regiunile intracarpatice şi pe alocuri în rest. Precipitaţiile vor fi sub formã de ninsoare, dar trecãtor, cu o probabilitate mai mare în Banat, Crişana şi în Transilvania, acestea vor fi şi sub formã de ploaie şi lapoviţã, favorizând izolat depuneri de polei. Pe arii restrânse, cantitãţile de precipitaţii vor fi mai însemnate în nord-vest şi în zona Munţilor Apuseni. La munte vor fi intensificãri ale vântului, iar în zona înaltã, îndeosebi a Carpaţilor Orientali, noaptea va sufla tare viscolind ninsoarea şi spulberând zãpada. În restul teritoriului, vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri temporare, ziua în nord-est şi local în sud-vest şi centru, iar noaptea în nord-vest. Temperaturile maxime, cu mult mai ridicate decât cele normale pentru aceastã datã în cea mai mare parte a ţãrii, se vor situa între -4 şi 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -10 şi 0 grade.
BUCURESTI
Cerul va fi mai mult senin ziua, dar va avea înnorãri în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificãri noaptea. Valorile termice vor fi în scãdere uşoarã faţã de ziua anterioarã, astfel încât maxima va fi de 6…7 grade, iar minima de -5…-4 grade.
Prognoza meteo DUMINICA
TARA
Valorile termice vor continua sã creascã şi se vor situa cu mult peste cele normale la sfârşit de ianuarie, însã vremea va fi vântoasã în majoritatea zonelor. La munte, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 100…120 km/h la altitudini mari, unde zãpada va fi viscolitã, iar vizibilitatea foarte scãzutã; intensificãri temporare vor fi şi în zonele joase de relief, cu viteze în general de 45…55 km/h şi izolat, cu precãdere în sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei şi Transilvania, peste 60…65 km/h. La începutul zilei, cerul va fi mai mult noros, apoi înnorãrile vor persista în zonele montane şi submontane şi local în centru, dar în rest vor fi şi perioade de cer variabil. Va ninge la munte, local mai abundent şi se vor semnala precipitaţii mixte în Maramureş, pe alocuri în Crişana, Banat şi Transilvania şi izolat în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 1 şi 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 şi 2 grade. Izolat se va forma ceaţã, cu probabilitate mai mare noaptea.
BUCURESTI
Vremea va fi mult mai caldã decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii ianuarie, cerul va fi variabil, cu înnorãri la începutul zilei, însã vântul va avea intensificãri temporare, cu viteze de 40…50 km/h în prima parte a intervalului. Temperatura maximã va fi de 7…8 grade, iar cea minimã de -3…0 grade.
Ger siberian peste România. Cea mai friguroasă dimineaţă din 2022. Temperaturile au scăzut până la MINUS 26 grade în România
Prognoza meteo LUNI
TARA
Vremea va fi în rãcire în jumãtatea de nord-vest, totuşi valorile termice se vor menţine peste cele climatologic specifice perioadei în majoritatea zonelor. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorãri la munte, unde izolat va fulgui şi în extremitatea de nord-nord-est. Începând cu orele serii, înnorãrile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţãrii; în regiunile sud-vestice se vor semnala precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei, iar în zona montanã aferentã va ninge. Vântul va sufla tare în timpul zilei la altitudini mari la munte, unde zãpada va fi viscolitã şi vizibilitatea redusã, precum şi în nordul Moldovei, iar în restul teritoriului şi al intervalului va fi slab şi moderat, cu intensificãri izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -9 şi 2 grade, cu valori mai mici în depresiunile intramontane, atât ziua, cât şi noaptea. Izolat se va forma ceaţã.
BUCURESTI
Vremea va fi în continuare mai caldã decât ar fi normal în aceastã perioadã din an. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în cursul nopţii, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în prima parte a intervalului. Temperatura maximã va fi de 7…8 grade, iar cea minimã de -2…-1 grad, mai scãzutã în zona periurbanã.
Prognoza meteo MARTI, MIERCURI si JOI
TARA
Deşi vor avea uşoare oscilaţii de la o zi la alta, valorile termice se vor menţine în marea lor majoritate mai ridicate decât cele specifice în aceastã perioadã din an. La începutul intervalului se vor semnala precipitaţii pe arii relativ extinse în jumãtatea de sud a ţãrii, apoi local în regiunile intracarpatice.
BUCURESTI
Valorile termice vor avea uşoare oscilaţii de la o zi la alta, dar se vor menţine mult mai ridicate decât mediile multianuale ale începutului de februarie. În prima zi vor fi posibile precipitaţii slabe, mai ales ploi.