Dan Barna: „PNL a ajuns un satelit al PSD. Sunt mulţi liberali care nu sunt deloc fericiţi să spună saru mâna la PSD şi ar vrea să iasă din această căsătorie nefericită”

Fostul lider al USR Dan Barna a declarat joi că PNL şi AUR sunt doi sateliţi ai PSD şi că social-democraţii ar prefera să ajungă în turul al doilea al alegerilor de mână cu George Simion.
Filip Stan
27 ian. 2022, 21:27
Dan Barna:

Dan Barna a mai spus că actuala coaliţie de guvernare a fost voinţa preşedintelui Klaus Iohannis, care i-ar fi „predat cheile PNL lui Marcel Ciolacu”, şi a susţinut că a avut discuţii cu mai mulţi liberali care i-au mărturisit că ar vrea ca alianţa cu social-democraţii să se rupă cât mai curând.

”În momentul de faţă, alternativele sunt clare, pe de o parte PSD, cu sateliţii PNL şi AUR şi pe de cealaltă parte, USR, acesta este spectrul politic”, a spus Dan Barna la ProfitTV.

”Avem un PSD care controlează managementul ţării şi unde PNL este un satelit. Atmosfera din coaliţie este multmai rea decât în perioada coaliţiei cu USR”, a mai arătat Barna, el precizând că PSD ar prefera ca la alegeri, în turul doi să intre AUR, un alt satelit al său.

Despre PNL, Dan Barna a arătat că ştie din dialoguri directe ”că sunt foarte mulţi în PNL care nu sunt deloc fericiţi că se ducă să spună săru mâna la PSD”.”Au fost aşezaţi ca şi copii de mingi la echipa lui Marcel Ciolacu. O componentă importantă din PNL speră să iasă din această căsătorie nefericită”, a spus Barna, adăugând că are un dialog firesc, inclusiv cu Ludovic Orban, care şi el este în ceea ce se numeşte opoziţia din Parlament.

Dan Barna: „Dacian Cioloş este într-o perioadă de aclimatizare în USR”

Despre afirmaţiile lui Dacian Cioloş, care declarase că USR are nevoie să îşi rezolve nişte probleme interne şi să depăşească fracturile care încă există după fuziune, că ”este o chestiune de adaptare”. Dan Barna a explicat că 90% din deciziile din partid se iau prin consens. ”USR este un partid ca nimeni altul, este un partid al dezbaterilor reale, şi eu şi Nicuşor Dan a trebuit să muncim să îi convingem pe colegi. Nu este un partid piramidal şi fiecare chestiune trebuie dezbătută şi agreată o formulă”, a arătat el.

Despre Dacian Cioloş, fostul preşedinte al USR a spus că ”este într-o perioadă de aclimatizare la climatul USR.”USR nu este un partid de leadership, Dacian a candidat cu o platformă în care a spus că uneşte partid, sunt încrezător că în perioada următoare lucrurile vor funcţiona”, a afirmat el.

Dan Barna a răspuns şi nemulţumirilor din partid privind modul în care dacian Cioloş reacţionează, cu întârziere, la ceea ce se întâmplă pe scena politică. ”E mai degrabă o chestiune de stil de management, este o perioadă de adaptare la management”, a spus Barna despre noul lider al partidului.

Citeşte şi: Ministrul Vîlceanu spune că există îngrijorări la Comisia Europeană pentru că România ar vrea renegocierea PNRR: „Nu o vom face niciodată. Înseamnă să iei totul de la zero. Adio granturi, adio tot”

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cele mai tari meme-uri după dezbaterea prezidențială. Imaginile virale distribuite de români
Capital.ro
Cel mai mare artist pe care România l-a pierdut. Nu va mai fi altul ca el. S-a dus atât de tânăr...
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vara vine mai devreme. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
BREAKING! Mihai Leu, dus cu elicopterul la spital. Medicii se luptă să-l stabilizeze
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Noua TAXĂ s-a votat. Decizie în România începând cu 1 ianuarie 2026. Se plătește pe persoană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Măsurile propuse de Ilie Bolojan pentru evitarea unei crize financiare: „Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobânzi mari, înseamnă să ne întoarcem în perioada 2008-2010”
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster