Complotul incredibil a fost pus la cale de bărbat prin intermediul rețelei de socializare Facebook, prin care i-a oferit toate instrucțiunile criminale fiului sau în vârstă de 9 ani, dezvăluie presă britanică.
Tribunalul care l-a judecat pe bărbat și l-a condamnat la 18 luni de închisoare, a dezvăluit, în cadrul audierilor inculpatului și martorilor, planul diabolic pus la cale de bărbat împotrivă fostei sale soții.
Astfel s-a aflat că toată acțiunea fusese detaliată în nu mai puțin de 3.000 de mesaje schimbate pe Facebook de bărbat și fiul sau, ale căror identități nu au fost dezvăluite de către presa britanică.
Mai întâi, bărbatul și-a învățat fiul cum să-i fure cardul mamei sale si i-a dat codul PIN. I-a furat astfel 3.000 de lire sterline din cont, apoi i-a spus fiului sau să ascundă cardul furat sub o piatră.
După toate acestea, l-a instruit pe fiul sau cum să își manifeste nemulțumirea față de mama lui, de noul partener de viață al ei și de bunica maternă împreună cu care băiatul locuia în Bradford, comitatul Yorkshire. „Mami este foarte egoistă. Nu-mi place să locuiesc cu ei”, a fost învățat băiatul de către tatăl sau cum să facă reproșuri familiei.
Autoritățile britanice au acționat după ce pe Facebook au observat din ce în ce mai multe mesaje între tata și fiu, prin care bărbatul începuse să-i explice copilului cum poate să extragă nicotină din țigări și s-o otrăvească mortal pe mama lui aplicându-i-o în piele.
Bărbatul l-a mai învățat pe fiul sau să ia un fir de păr al partenerului mamei sale și să-l facă „scăpat” în recipientul cu nicotină extrasă, pentru a putea astfel să facă să pară că femeia ar fi fost ucisă chiar de prietenul ei.
Din fericire, planul criminal a eșuat, iar bărbatul a fost condamnat la 18 luni de închisoare, reținându-se împotriva sa doar doar acuzațiile de furt, fraudă și obstrucționarea justiției.