Ambasadorul SUA la Moscova: Rusia negociază „cu pistolul pe masă”

Rusia susţine că nu vrea război cu Ucraina şi NATO, dar cu fiecare zi trupele masate la graniţe cresc şi se înmulţesc.
Filip Stan
28 ian. 2022, 16:48
Ambasadorul SUA la Moscova: Rusia negociază

Rusia a precizat că nu dorește declanșarea unui război, dar negociază în prezent „cu pistolul pe masă” prin masarea de trupe la granița cu Ucraina, a declarat ambasadorul american la Moscova, John Sullivan, informează Reuters.

Diplomatul american a apreciat drept „extraordinară” masarea a zeci de mii de militari ai Moscovei la granița ruso-ucraineană, o decizie care nu poate fi explicată prin pretextul unor simple manevre sau exerciții militare.

Navele de război ruseşti au exersat trageri asupra unor ţinte din Marea Neagră. Avertismentul Pentagonului
„E ca și cum la o discuție sau negociere, eu vin, pun pistolul pe masă și spun că-mi doresc pacea”, a declarat Sullivan într-o conferință de presă.

„Să sperăm că guvernul rus își va respecta cuvântul dat și nu intenționează să invadeze Ucraina. Dar situația de pe teren arată că rușii au în acest moment capacitatea de a face acest lucru”, a mai spus oficialul american referitor la posibilitatea declanșării unei invazii.

Sullivan a mai precizat că, în acest moment, Washingtonul așteaptă un răspuns al Moscovei la propunerile scrise trimise de SUA și NATO la cererile Rusiei privind garanţiile de securitate, ca parte a negocierilor pentru evitarea unei escaladări militare ruse împotriva Ucrainei.

Aleksandr Lukaşenko anunţă că Belarus merge la război, alături de Rusia. „Ne vom ridica pentru a ne apăra patria”
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat vineri că, „dacă depinde de Rusia, nu va fi război” cu Ucraina. Lavrov a mai spus că propunerile primite din partea Statelor Unite cu privire la garanțiile de securitate cerute de Moscova au fost mai bune decât cele venite de la NATO.

În același timp, ministrul rus de Externe a menţionat că preşedintele Vladimir Putin va decide cu privire la felul în care va răspunde acestor propuneri. De asemenea, în următoarele două săptămâni este așteptată o întâlnire între Lavrov și secretarul de stat american Antony Blinken.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI