Masca de protecţie, reintrodusă în şcolile din Anglia din cauza creşterii numărului de îmbolnăviri COVID-19

Anglia a renunţat la aproape toate restricţiile antiepidemice introduse pentru a combate COVID-19. Între acestea sunt şi obligativitatea purtarii măştii sanitare în interiorul spaţiilor publice şi certificatul de vaccinare pentru evenimentele la care participă un public numeros.
Alina Costache
31 ian. 2022, 12:27
Masca de protecţie, reintrodusă în şcolile din Anglia din cauza creşterii numărului de îmbolnăviri COVID-19

Masca de protecţie devine din nou obligatorie în şcolile din Anglia, după ce luna acesta au renunțat la obligația ca elevii să poarte mască. Decizia a fost luată din cauza unei creșteri rapide a numărului de cazuri Covid-19, potrivit The Guardian.

Guvernul a renunțat în data de 20 ianuarie la obligația de a purta mască în sălăle de curs, aplicată școlilor din învățământul secundar, iar de săptămâna trecută masca nu a mai fost obligatorie nici în spațiile comune din școli. Doar că numărul infectărilor provocate de varianta Omicron a crescut, iar şcolile au revenit asupra deciziei.

Potrivit The Guardian, numărul elevilor care lipsesc de la școală din cauze asociate Covid-19 a crescut cu 100.000 în două săptămâni.

În total 415,000 de copii – adică circa 5% din elevii şcolilor publice – absentau de la şcoală în 20 ianuarie, cu 3.9% mai mult decât în 6 ianuarie. Cei mai mulţi dintre copiii absenţi aveau un test pozitiv la COVID-19.

În aproximativ un sfert dintre școlile publice, peste 15% dintre profesori nu erau prezenți la muncă. În total, 9% dintre profesori erau absenți în data de 20 ianuarie.

Sfatul unui medic pentru părinţi: Dacă aveți posibilitatea nu mai duceți preșcolarii la grădinițe sau creșe o perioadă

Medicul de familie Egri Eduard le recomandă părinților să-și țină copiii acasă pentru o perioadă.

„Dacă aveți posibilitatea nu mai duceți preșcolarii la grădinițe sau creșe o perioadă iar cei cu sugari evitați orice vizită, întâlnire, plocon etc!!!”, a scris medicul Egri Eduard, pe Facebook.

Citeşte şi: Octavian Jurma cere şcoli închise de urgenţă şi acuză „politica asta de şcoală cu preţul vieţii copiilor”

Medicul de familie spune că spitalele de copii sunt supraaglomerate de pacienți cu COVID sau alte boli.

„Imaginați-vă cum este să ajungeți în spitale supraaglomerate dacă starea se agravează și nu poate fi tratat la domiciliu sau infecțiile sunt grave, nu vorbesc doar de COVID aici ci de multe alte boli infecțioase. Imaginați-vă câtă suferință atât pentru mamă cât și pentru cel mic dacă copilul face o infecție multiplă, de exemplu pneumonie bacteriană cu boală diareică virală și bonus COVID sau chiar gripă”, a explicat Egri Eduard.

Sfatul medicului vine în contextul creşterii numărului de cazuri COVID-19 din ultimele zile în România.

 

Spynews
Cum arată părul natural al Biancăi Drăgușanu. Multe femei și-ar dori să îl aibă așa fără niciun efort | FOTO
Bzi.ro
El este noul „Burlac”! Sunt și 27 de bărbați care râvnesc la el!
Fanatik.ro
Viralul lunii pe internet. Ce este, de fapt, metoda românească de a face plinul la mașină
Capital.ro
Anunț pentru românii care au număr la casă. E OBLIGATORIU
Playtech.ro
Alfred Bulai a ieșit din închisoare! Ce a declarat când a aflat că e cercetat în arest la domiciliu
DailyBusiness
Moment istoric pentru români! Călătoriile fără vize în SUA sunt tot mai aproape!
Adevarul
Febra și metoda „șosetelor umede”. Ce spun specialiștii despre remediul natural la modă pe tot globul
Spynews
Nuntă în familia lui Sorinel Copilul de Aur! Fratele lui, Adi de Adi, s-a căsătorit. Imagini de la eveniment / FOTO
Spynews
Liviu Vârciu recunoaște că a înșelat-o pe Anda Călin. Cum a convins-o să îl ierte: "Nu pot trăi fără ea"
Evz.ro
O marcă a Dacia ar putea dispărea. Ce se întâmplă la Mioveni
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Cancan.ro
Cine e femeia din casa lui Alexandru Ciucu. Afaceristul, vacanțe în Italia și Grecia alături de doamna Mădă și de soțul ei, după despărțirea de amantă
Playsport.ro
Cea mai frumoasă sportivă din România s-a retras la 29 de ani și are un job cu totul neobișnuit. Din ce face bani
kanald.ro
Decizie de ultimă oră privind recalcularea pensiilor. Anunțul vine din partea Ministrului Muncii: „Nicio pensie..”
Capital.ro
Administratorii sunt obligați. Legea din România spune clar: Vor răspunde personal
StirileBZI
Luxemburgul caută muncitori români. În anumite domenii, salariul este de 6.000 de euro pe lună.
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
"S-a stins o fiinţă atât de dragă" Lacrimi de durere la căpătâiul Denisei, tânăra mămică din Timișoara ucisă la Constanța. Un copilaș de doar 5 ani, rămas fără mamă
substantial.ro
Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacul rusesc asupra unei nave ucrainene în Marea Neagră
MediaFlux
Mircea LUCESCU a ajuns la SPITAL! Imagini SURPRINSE în centrul Capitalei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...