UPDATE carnagiu la Iaşi. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi au făcut primele declaraţii după producerea tragicului accident rutier din comună Bălţaţi, judeţul Iaşi. Şapte persoane au decedat, după ce şoferul unui camion a intrat în coliziune cu un microbuz.
„În această dimineaţă am fost sesizaţi cu privire la faptul că pe drumul naţional 28 a avut loc un accident rutier soldat cu victime omeneşti. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că şoferul unui autocamion ar fi acroşat o ambulanţă, iar ulterior a intrat în coliziune cu o autoutilitară. În urma accidentului a rezultat decesul a şapte persoane, iar alte două persoane au fost rănite. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurările în care a avut loc accidentul”, a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.
Carnagiu la Iaşi. Un accident grav s-a produs marţi dimineaţa, în judeţul Iaşi, în urma căruia şapte persoane au murit. Alte trei persoane au ajuns la spital.
Prima ipozteză a anchetatorilor este că șoferul camionului ar fi derapat, ar fi intrat inițial în echipajul SAJ, iar ulterior ar fi intrat frontal în microbuzul din care au murit 6 persoane. A şaptea victimă este chiar șoferul camionului care ar fi fost vinovat, potrivit bzi.ro.
Gravida care era transportată la spital pentru a naște şi a fost implicată în accidentul grav din judeţul Iași va naște la Maternitatea Elena Doamna după ce a ieşit pozitiv la testul COVID-19. Femeia are 24 de ani, este din Fărcășeni, comuna Strunga.
Medicii susţin că femeia și fătul prezintă o stare de sănătate bună.
„Pacienta implicată în accidentul rutier din Bălțați, judeţul Iași, are naștere declanșată, primipară. Starea de sănătate a acesteia și a fătului este în regulă. Din câte am înţeles, pacienta nu a fost implicată direct în accident. Vom aștepta să nască pentru că este abia la început procesul. a menţionat Dr. Răzvan Socolov, pentru bzi.ro.
Carnagiu la Iaşi. UPDATE: A fost carnagiu în această dimineaţă în judeţul Iași, în localitatea Sarca. Cinci persoane au murit în urma impactului deosebit de grav. Vă aducem aminte faptul că un accident rutier grav s-a produs în această dimineață la Iași. Vorbim despre un impact dintre o ambulanță, un camion și un autoturism. În urma impactului a rezultat 10 victime dintre care 6 au fost în stop cardiorespirator, iar alte 4 au fost rănite ușor.
Tragedie în Olt. Director AJOFM, mort într-un accident cumplit
Carnagiu la Iaşi. Un accident rutier grav a avut loc în satul Sârca, comuna Bălţaţi, în această dimineaţă. Cinci persoane sunt în stop cardio-respirator şi alte nouă au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autocamion, o ambulanţă şi un autoturism. produs marţi pe DN 28 Iaşi-Târgu Frumos. ” A crescut numărul celor în stop cardiorespirator la 6. Din păcate au fost declarate 5 decese, iar șoferul este în curs de resuscitare. Sunt alte patru persoane care au contuzii ușoare. Am crescut numărul ambulanțelor și al echipelor trimise. a menționat prof. dr. Diana Cimpoeșu.
Accident șocant! Șoferul a murit la volan și a accidentat o fetiță de șase ani
”Pe DN 28 Iaşi-Târgu Frumos, în zona localităţii Sârca, judeţul Iaşi, într-o curbă, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autocamion, o ambulanţă şi un autoturism”, anunţă Centrul Infotrafic din IGPR.
Potrivit primelor date, 9 persoane au suferit leziuni, 5 dintre ele sunt în stop cardio-respirator, alte 4 acuză dureri, dar sunt stabile.
La faţa locului acţionează echipaje medicale şi descarcerarea. Traficul rutier se desfăşoară alternativ, pe un fir.