Trei spitale din trei țări distincte au refuzat să trateze un copil de 3 ani pentru că părinții săi erau nevaccinați împotriva Covid-19, scrie politico.eu.
Copilul suferă de o boală gravă de inimă. A fost operat prima dată vara trecută, însă are acum nevoie de o nouă intervenţie de urgenţă. Medicii din Cipru au spus că sunt depăşiţi în acest caz şi au cerut ajutor în străinătate.
Ministerul sănătății din Cipru a aranjat ca băiatul să fie dus cu în Germania joia trecută. Cu o zi înainte ca transferul să aibă loc, spitalul din Frankfurt a informat autoritățile cipriote că nu va mai primi pacientul, deoarece părinții băiatului nu erau vaccinați anti-Covid.
Citeşte şi: Alexandru Rafila anunţă că mutaţia şi mai contagioasă a Omicron a fost depistată în România
Un oficial german al Ministerului Sănătății a confirmat că nu există nicio regulă care să spună că spitalele nu pot trata persoanele nevaccinate, cu atât mai puțin copiii ai căror părinți nu sunt vaccinați. Oficialul a adăugat însă că fiecare spital are propriile restricții și își face propriile aranjamente cu pacienții.
Situaţia s-a repetat şi în cazul unor spitale din Marea Britanie şi Israel, din acelaşi motiv.
„Nu știam că trebuie să fiu vaccinat pentru ca băiatul meu să fie operat în acel spital. Dacă aș fi știut, bineînțeles că aș fi făcut-o. Sunt sănătos și nu am vrut să mă vaccinez”, a declarat tatăl copilului. Alexey Matveev, cetățean rus care locuiește în Cipru, s-a arătat revoltat de decizia medicilor din Germania, mai ales că, spune el, „Știu că pacienții nevaccinați sunt internați în spitalele din Germania”.
Citeşte şi: Bilanţ coronavirus 2 februarie 2022. Peste 35.000 de cazuri noi şi 120 de decese în 24 de ore
Salvarea a venit de la medicii din Grecia, într-un spital privat din Atena. Cazul copilului evidențiază problema etică dacă medicii ar trebui să respingă pacienții nevaccinați sau, în acest caz, părinții nevaccinați.