Cinci parlamentari USR îi cer demisia ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, după declaraţiile acestuia referitoare la „definiţia legală a plagiatului”

Parlamentarul USR Irineu Darău a cerut duminică demisia ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a susţinut, legat de scandalul plagiatului tezei de doctorat a premierului Ciucă, că nu ştie să existe în legislaţia românească o definiţie a plagiatului.
Filip Stan
07 feb. 2022, 16:56
Cinci parlamentari USR îi cer demisia ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, după declaraţiile acestuia referitoare la

Muni, lui Irineu Darău i s-au adăugat alţi patru colegi, Cosmin Poteraș, Ștefan Pălărie, Andrei Miftode și Daniel Toda, împreună semnând o scrisoare deschisă, publicată pe pagina de Facebook „USR PLUS pentru Educaţie”, prin care insistă pentru demisia ministrului Sorin Cîmpeanu.

„Parlamentarii USR PLUS Irineu Darău, Cosmin Poteraș, Ștefan Pălărie, Andrei Miftode și Daniel Toda solicită #demisia Ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, odată cu atingerea unor niveluri extrem de joase de performanță și buget din ultimii 31 de ani, dar mai ales a unui minim al moralității generat de sfidarea unei întregi societăți prin recurenta apărare a imposturii intelectuale a doi prim-miniștri, inclusiv prin abordări ce sfidează bunul simț, precum simularea neînțelegerii termenului de #plagiat.

Parlamentarii solicită demisia urgentă, imediată, a lui Sorin Cîmpeanu, în urma nenumăratelor dovezi de incompetență din ultimul an și a lipsei de verticalitate morală, nedemne pentru un lider al educației unei țări.

Parlamentarii USR PLUS pentru Educație dezaprobă ferm atitudinea sfidătoare a ministrului și lejeritatea cu care face declarații contradictorii în jurul plagiatului, mimând neștiința și subminând voit importanța subiectului.

Ministrul Sorin Cîmpeanu întreba întreaga Românie, pseudo-filosofic, săptămâna trecută: „Ați văzut pe undeva o definiție a plagiatului validă juridic? Eu n-am văzut. (…) Nu ne-am obosit să-l clarificăm la nivel juridic, legislativ”. Când o țară întreagă, în frunte cu presa, condamnă furtul intelectual și însușirea fără drept a operei altui autor, Ministrul insultă inteligența tuturor printr-o atitudine lipsită de etică și profesionalism. La aceasta se adaugă cele 5 mari greșeli de până acum ale sale:

– acceptarea celui mai mic procent din PIB pentru educație din ultimii 31 de an,

– incapacitatea de a gestiona eficient și predictibil școala în pandemie

– marele eșec al testării în școli

– continuarea practicilor de politizare a sistemului educațional (cel mai recent exemplu fiind reorganizarea ARACIP)

– apărarea marilor plagiatori ai țării prin încercarea de a schimba metodologia CNATDCU

Citeşte şi: Guvernul anunţă că nu se pune problema raţionalizării alimentelor, după întâlnirea premierului Ciucă cu miniştrii Energiei, Finanţelor şi Agriculturii

„Sorin Câmpeanu trebuie să plece. Fără întârziere. Nu mai e loc de vreun dubiu când un ministru al educației devine un contraexemplu, atât moral, cât și de management. Astăzi nu văd niciun argument pentru care vreun inspector, director, profesor sau elev onest să aibă ceva pozitiv de învățat de la cel care ține frâiele sistemului de învățământ.Să spui că nu e clar ce înseamnă plagiat nu este altceva decât o ticăloșie fără margini. Manipulare și iresponsabilitate. Este bomboana de pe coliva unui mandat dezastruos.Iar dacă, prin absurd, ministrul avea vreo idee genială care să oprească epidemia de plagiate, îi amintesc că este senator cu drepturi depline și putea oricând propune o lege sau un amendament în Comisia de Învățământ din Senat. Suntem “colegi” acolo, dar nu l-am văzut aproape niciodată să participe și să voteze, fiind înlocuit la peste 90% dintre ședințe”, declară Irineu Darău, senator USR PLUS.

“Probabil obosit să încerce să nege evidența și să ne convingă pe toți că negrul este alb și ceea vedem nu e adevărat, domnul ministru Cîmpeanu a trecut la nivelul următor: hai să nu mai discutăm despre un anume plagiat, hai să le negăm pe toate. Ce-o fi ăla plagiat? Poate că nici nu există. Dl. Ministru a mers până la a afirma că nu a văzut niciodată o definiție juridică a plagiatului. Domnule ministru, dacă nu știți ce înseamnă cuvântul “plagiat”, poate știți ce înseamnă “onoare”. Dacă nu știți, vă reamintesc: ONOÁRE = Integritate morală, probitate, corectitudine. Vă solicit domnule ministru demisia”, adaugă Cosmin Poteras, senator USR PLUS.“

Acum câteva luni, i-am pregătit domnului Ministru Cîmpeanu, de-a gata, un document prin care ar fi devenit co-semnatarul legii menite să corecteze o eroare majoră la care a fost părtaș în trecut. I-am dat posibilitatea să-și repare greșeala semnând legea inițiată de parlamentarii USR și să susțină eliminarea posibilității renunțării voluntare la titlul de doctor. Abia acum am primit un răspuns, iar acesta e un fel metaforic de a ne întreba – „ce e acela un plagiat?”. După ani de ministeriat și după ani de scandaluri imense ne întreabă senin: „Ați văzut pe undeva o definiție a plagiatului validă juridic?” Salvarea premierilor pare a fi o misiune personală a domnului Cîmpeanu. Susținerea imposturii nu este demnă de un Ministru al Educației, care ar trebui, în teorie, să fie un exemplu de integritate și corectitudine”, afirmă Ștefan Pălărie, senator USR PLUS.

„Educația, aproape întotdeauna perdantă la loteria miniștrilor din ultimele decade, atinge un minim sinistru sub conducerea lui Cîmpeanu, care are tupeul – nici nu am cum să-i spun altfel – de a apostrofa o întreagă societate pentru că nu ar fi definit plagiatul suficient de bine. Unealtă tocită, bună doar de scut pentru mai vechi și mai noi doctori-indigo precum Ponta sau Ciucă, Cîmpeanu se arată, zi de zi, un tot mai greu bolovan legat de gâtul unei educații care se tot scufundă. E timpul să tăiem această sfoară. Să îl lăsăm pe Cîmpeanu să se scufunde în adâncurile imposturii și să lăsăm educația să ia o meritată și mult amânată gură de aer. Demisia, domnule Cîmpeanu. Citiți în DEX ce înseamnă”, declară Andrei Miftode, deputat USR PLUS.

„Înainte de a ajunge Ministrul Educaţiei 2.0 (2020), Sorin Cîmpeanu declara spăşit: ‘În mod evident, așa cum am spus pe parcursul audierilor, toleranță zero față de cazurile dovedite și probate de plagiat.’​ Tot Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educaţiei 3.0 (4.02.2022) nu ştie să existe vreo definiţie legală a plagiatului în România.​ Probabil că a făcut declaraţia aceasta ineptă pentru a pregăti apărarea generalului -„doctor” Ciucă”, spune Daniel Toda, deputat USR PLUS.

Citeşte şi: Premierul Ciucă şi ministrul Sorin Cîmpeanu, discuţii despre implementarea programului „România educată”

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Anunț important pentru toți cei care au contract cu PPC, Hidroelectrica, E.ON sau Engie. Totul e gratuit și se poate face în câteva minute
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Au fost activate mecanismele de urgenţă. Interzis de astăzi, 11 aprilie
Playtech.ro
Ce conţine telemeaua de vacă marca Pilos. Mulţi români o iau din Lidl fără să citească eticheta
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Ioana Tufaru este însărcinată la 48 de ani! Fiica Andei Călugăreanu a dat vestea, în premieră, pentru WOWbiz. Cum a aflat că va mai avea un copil? „Sper să pot să duc sarcina până la capăt”
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Doliu în presă. A murit un mare jurnalist. Mesaj emoționant de adio
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Călin Georgescu se întoarce! Declarații delirante despre CINE ar controla ”tot sistemul” din România. Readuce în actualitate tema ieșirii României din UE și NATO!
MediaFlux
Prăbuşirea pensiilor publice: Românii vor primi doar 30% din salariu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?