Senatorul Şerban Nicolae cere bani de cazare, deşi are casă în Ilfov

Senatorul PSD Şerban Nicolae solicită sume pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, în condiţiile în care preciza la momentul depunerii candidaturii că deţine o casă de locuit în Ilfov de aproape 500 de metri pătraţi.
Romania TV
16 ian. 2013, 17:36
Senatorul Şerban Nicolae cere bani de cazare, deşi are casă în Ilfov

Senatorul PSD se află pe lista comunicată de Senat, la solicitarea Mediafax, între parlamentarii care au solicitat sume pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în regim particular, în cuantum de 101,5 lei pe noapte.

Totodată, în declaraţia de avere depusă odată cu dosarul de candidatură în 15 octombrie 2012, acesta menţiona că deţine o casă de locuit în judeţul Ilfov de 490 de metri pătraţi, în „devălmăşie” cu Adriana Nicolae. În secţiunea destinată periodei de timp în care a fost dobândită, Şerban Nicolae menţionează anii 2009-2011 şi precizează că aceasta este obţinută prin „construcţie”.

Conform Statutului parlamentarilor, „deputaţilor şi senatorilor, care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti, li se asigură pe durata mandatului cazare gratuită sau, la alegere, în cazul în care nu beneficiază de cazare gratuită, li se acordă, pe noapte, pe bază de declaraţie pe propria răspundere dată în condiţiile legii, 70% din tariful minim practicat de unităţile hoteliere şi care este achitat unui deputat sau senator”.

Potrivit declaraţiei de avere, Şerban Nicolae mai deţine teren agricol în Ilfov de 1650 de mp şi teren intravilan de 550 mp, un autoturism Land Rover Freelander şi bijuterii şi obiecte de artă de aproximativ 25.000 de euro.

Senatorul PSD mai susţine că a acordat împrumut circa 300.000 de lei către societatea de avocatură Şerban Nicolae şi Asociaţii, dar şi 100.000 de lei către Tempus Grup. Totodată, el are datorii de 200.000 de euro către o persoană fizică, cu termen de achitare în 2022.

Numele lui Şerban Nicolae, fost ministru pentru relaţia cu Parlamentul, figurează de asemenea pe lista prezentată miercuri de Guvern a chiriaşilor RA-APPS (chirie de 600,54 euro pentru 154 mp, aflat în litigiu pentru pretenţii+evacuare apartament, pretenţii+evacuare loc parcare).

Spynews
Mireasa - Capriciile iubirii. Situația Ramonei, motiv de discuție în casa băieților. A recunoscut că are un copil. Ce părere are Ionuț despre ea
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Cele 6 zodii care vor avea cea mai bună toamnă din viața lor. Belșug și opulență în viitorul lor
Capital.ro
Se confiscă banii românilor. Trebuie să declari și să plătești la stat: „Efectul va fi vizibil”
Playtech.ro
Mirela Vaida, apariție de INFARCT! S-a pozat DEZBRĂCATĂ, a lăsat la vedere…
DailyBusiness
Veste minunată pentru români! SCAD ratele la creditele bancare
Adevarul
Bombardiere nucleare rusești și chineze ar fi încercuit coasta americană din Alaska. SUA și Canada au mobilizat mai multe avioane de vânătoare
Spynews
Sărbătoare mare în familia unui fost cuplu de la Insula Iubirii! Fetița lor, Emma a împlinit doi ani
Spynews
Arestări masive într-o grupare acuzată de legături cu frații Tate! Cum au ajuns mafioții italieni să invadeze țara noastră cu camioane pline de droguri
Evz.ro
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
După Roxana Dobre, şi sora lui Salam a păţit-o GRAV! S-a ajuns la păruială şi înjurături
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
David Popovici, medalie de bronz în proba de 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris
Capital.ro
Devine interzis în România. S-a dat ordin în toate țările UE de la 1 ianuarie 2025
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Probleme Tehnice pentru un Avion Ryanair care S-a Întors la Otopeni după Decolare. Procedura de Urgență a fost Declanșată
MediaFlux
BANI EUROPENI pentru persoanele cu venituri mici. Cine poate lua
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?