Parteneriat istoric: NASA şi Agenţia Spaţială Europeană vor zbura împreună în jurul Lunii

NASA şi omologul ei european, ESA, au anunţat miercuri încheierea unui parteneriat pentru a organiza un zbor în jurul Lunii în 2017, fără astronauţi la bord, o primă etapă dintr-o cooperare promiţătoare, ce vizează explorarea spaţială cu astronauţi la bord dincolo de orbita terestră.
Romania TV
17 ian. 2013, 17:51
Parteneriat istoric: NASA şi Agenţia Spaţială Europeană vor zbura împreună în jurul Lunii

În cadrul acestui acord, ATV-ul european („Automatic Transfer Vehicle”) va fi modificat pentru a deveni un modul de serviciu pentru vehiculul spaţial american Orion, conceput pentru a transporta astronauţi spre un asteroid şi apoi pe Marte, în jurul anilor 2030.

ATV-ul, construit pentru a transporta provizii şi carburant pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a efectuat deja cu succes trei misiuni către ISS, începând din 2008.

ATV-ul modificat va fi ataşat direct sub capsula Orion, va furniza propulsie, electricitate, control termic, dar şi apa, alimentele şi alte provizii de care vor avea nevoie astronauţii care se vor afla la bordul acestui vehicul spaţial, un succesor al navetelor americane. Primul zbor de testare a capsulei Orion, fără astronauţi la bord, este prevăzut pentru anul 2014.

NASA prevede o a doua misiune – de această dată cu astronauţi la bord – în jurul Lunii, în anul 2021.

„Este vorba despre prima etapă dintr-o cooperare internaţională (…) dincolo de orbita terestră joasă”, a comentat William Gerstenmaier, director adjunct al NASA pentru misiuni de explorare spaţială cu echipaje umane la bord, în cadrul unei conferinţe de presă ce a fost organizată la Centrul spaţial Johnson din oraşul Houston.

„Cred că acest acord va fi extins mult mai mult decât acela pe care se bazează Staţia Spaţială Internaţională (ISS), atunci când vom avansa în explorarea spaţială şi vom dezvolta noi sisteme destinate zborurilor ce vor trece de orbita joasă”, a adăugat el, declarându-se convins de faptul că explorarea spaţială va deveni „internaţională”.

„Deschidem o nouă etapă în cooperarea (spaţială) transatlantică”, a declarat, la rândul său, Thomas Reiter, coordonatorul misiunilor cu echipaje umane la bord din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

„Decizia NASA (Agenţia spaţială americană) de a coopera cu ESA (Agenţia Spaţială Europeană) la programul ei de explorare spaţială cu echipaj uman la bord, în care agenţia europeană furnizează un element esenţial pentru aceste misiuni, reprezintă un semnal puternic despre încrederea pe care NASA o are în capacităţile ESA”, a adăugat el.

„Şi pentru ESA acest parteneriat reprezintă o contribuţie importantă în explorarea spaţială”, a adăugat Thomas Reiter, un fost astronaut care a participat la misiunile spaţiale americane.

Reticentă până în prezent faţă de ideea unei cooperări internaţionale în ceea ce priveşte explorarea spaţiului îndepărtat cu echipaje umane, NASA pare, graţie acestui parteneriat, să fi devenit mult mai cooperantă faţă de o astfel de abordare.

Un raport întocmit de Academia americană pentru ştiinţe, publicat în decembrie, a ajuns la concluzia că NASA nu va putea să îşi realizeze toate misiunile din bugetul ce i-a fost alocat (18 miliarde de dolari pe an) de către Congresul american în aceşti ani marcaţi de dificultăţi bugetare, cooperarea internaţională pentru explorarea spaţiului îndepărtat, prin misiuni cu echipaje umane, părând să fie singura opţiune viabilă.

„Mesajul este acesta: Statele Unite trebuie, dacă doresc să rămână liderul mondial din domeniul spaţial, să colaboreze mai strâns cu celelalte ţări pentru a defini viitoarele obiective din explorarea spaţială”, a declarat John Logsdon, fostul director al Space Policy Institute, din cadrul Universităţii George Washington.

Niciun om nu a zburat dincolo de 600 de kilometri deasupra Terrei, de la ultima misiune Apollo spre Lună, în 1972.

După Apollo, NASA a construit naveta spaţială, al cărei ultim zbor a avut loc în 2011 şi care a permis Statelor Unite, într-un interval de 30 de ani, să construiască ISS – o cooperare cu 17 ţări – şi să plaseze pe orbită primul telescop spaţial, Hubble. Naveta s-a limitat însă la zboruri spaţiale cu echipaj uman la bord pe orbite terestre joase.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Aceasta este cea mai veche gară din lume. Are peste 200 de ani și sute de mii de turiști o vizitează
Capital.ro
Gestul complet ilegal în România. Ești condamnat pe loc la închisoare și îți pierzi drepturile
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Cea mai mare dezamăgire din viața lui Ilie Năstase. Are sufletul bucăți
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Un român a plătit 2.000 € pentru o săptămână la "all inclusive" în Turcia. Ce a primit să mănânce și să bea 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Elevii care au obținut nota maximă la Evaluarea Națională, dar și la BAC, vor fi răplătiți cu bani! Suma nu este deloc mică
Capital.ro
Statul va plăti câte 5.000 LEI de persoană. Guvernul a pregătit deja banii
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Femeie din Belarus condamnată la şase ani de închisoare pentru finanţarea unui grup de voluntari în Ucraina
MediaFlux
A EXPLODAT prețul la ENERGIE! Cât a AJUNS să COSTE un Kwh
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!