G7 se reuneşte de urgenţă în legătură cu criza din Ucraina. Germania s-a angajat să prezideze o întâlnire a miniştrilor de externe

Miniştrii de Externe din cadrul G7 se reunesc sâmbătă într-o întâlnire consacrată crizei dintre Ucraina şi Rusia, anunţă miercuri un purtător de cuvânt guvernamental german.
Daniel Spătaru
16 feb. 2022, 16:37
G7 se reuneşte de urgenţă în legătură cu criza din Ucraina. Germania s-a angajat să prezideze o întâlnire a miniştrilor de externe

Ministrul german de Externe Annalena Baerbock urmează să prezideze această reuniune G7, în marja Conferinţei Securităţii de la Munchen (MSC) – care are loc în acest weekend -, a anunţat în această conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Guvernului german, care prezidează anul acesta G7. ”Va fi vorba în principal despre continuarea concertării în criza provocată de desfăşurarea de trupe ruse în apropierea Ucrainei”, anunţă el.

Alte reuniuni în alte formate sunt de asemenea prevăzute, potrivit acestei surse, ”între Germania, Franţa şi Ucraina şi o reuniune a miniştrilor de Externe din Germania, Franţa, Regatul Unit şi Statele Unite”, mai anunţă el.

Vicepreşedintele SUA Kamala Harris, secretarul de Stat american Antony Blinken şi cancelarul german Olaf Scholz urmează să participe la Conferinţa Securităţii de la Munchen – care are loc începând de vineri şi până duminică.

Niciun reprezentant al Guvernului rus nu este anunţat la Conferinţa de la Munchen.

Moscova a anunţat marţi – după săptămâni de tensiuni puternice între Rusia şi Occident, care se teme de o invazie rusă a Ucrainei – începerea unei retrageri a zecilor de mii de militari ruşi staţionaţi de la multe luni la frontiera Ucrainei.

Miercuri, Moscova a anunţat sfârşitul unor manevre militare şi plecarea unora dintre forţele ruse din Peninsula ucraneană Crimeea, pe care a anexat-o în 2014. Însă ”NATO nu a văzut încă semne ale vreunei reduceri a trupelor ruse”, a subliniat preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

Citeşte şi Ministerul rus al Apărării a făcut publice primele imagini cu retragerea unor convoaie de tancuri din Peninsula Crimeea VIDEO

Rusia a anunţat miercuri, după mai multe săptămâni de tensiuni la frontiera cu Ucraina, sfârşitul ”exerciţiilor tactice în baze din Peninsula Crimeea” şi plecarea unora dintre forţele ruse, a căror desfăşurare alimentează temeri cu privire la o invazie rusă a Ucrainei.

”Unităţile din Districtul Militar de Sud care şi-au încheiat exerciţiile în bazele din Peninsula Crimeea se întorc pe calea ferată către bazele lor”, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile ruse de presă.

Televiziunea rusă a difuzat imagini nocturne cu un interminabil tren care transporta blindate traversând Podul de la Kerci, construit cu mari cheltuieli de Rusia pentru a lega Crimeea de teritoriul rus.

Moscova a anunţat marţi o retragere ”parţială” a militarilor ruşi desfăşuraţi de săptămâni de zile la frontiera cu Ucraina, un semn al unei destinderi, după două luni de temeri cu privire la o invazie ”iminentă” a vecnului său, pe fondul unei crize ruso-occidentale.

Uniunea Europeană şi Statele Unite aşteaptă în continuare probe ale unei retrageri ruse de amploare, declarându-se prudent optimiste.

Rusia nu a precizat amploarea şi nici calendarul acestei retregeri.

Peste 100.000 de militari ruşi au fost desfăşuraţi, estimează Occidentul, la frontera Ucranei şi o cantitate importantă de material militar greu.

De asemenea, manevre militare importante ruso-belaruse continuă până  duminică în Belarus, vecinul prorus al Ucrainei prooccidentale.

Citeşte şi Cancelarul Germaniei a vorbit în faţa lui Putin despre agenda de extindere a NATO. La conferinţa de presă Olaf Scholz a refuzat stiloul pus la dispoziţie de preşedintele rus

Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell s-a arătat, miercuri, foarte circumspect faţă de anunţul unei retrageri a unor forţe ruse din Crimeea. Borrell subliniază că mai întâi acesta trebuie ”verificat”. Acest lucru ar fi, ”dacă asta e adevărat, fără îndoială”, un semn al unei destinderi, a declarat el prudent la postul francez de radio France Inter. ”Trebuie să se verifice întotdeauna”, a insistat şeful diplomaţiei europene. ”Poate că există semne încurajatoare (…), dar, de pe altă parte, avem semne îngrijorătoare”, subliniază Josep Borrell, referindu-se la un apel al Rusiei la recunoaşterea teritoriilor separatiste din Donbas, în estul Ucrainei.

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a adoptat marţi un apel adresat preşedintelui rus Vladimir Putin în favoarea acestei recunoaşteri.

Kremlinul a dat asigurări că nu s-a luat ”nicio decizie oficială” în acest sens, dar că această solicitare ”reflectă opinia populaţiei” ruse. ”Rusia este sucită. Într-o zi ne spune că totul este posibil, că va reveni la masa negocierilor, iar în altă zi trimite o escadră la Marea Neagră”, acuză Josep Borrell.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Capital.ro
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Călin Georgescu provoacă scandal mondial. Decizie fără precedent
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cine este femeia din Cluj, în vârstă de 50 de ani, găsită fără suflare în propria locuință! Principalul suspect este fiul ei, cunoscut cu probleme psihice
Cancan.ro
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Nicuşor Dan discută despre Ilie Bolojan ca posibil premier și despre perspectiva partidelor anti-occidentale
MediaFlux
SE DEZICE de GEORGESCU! SURPRIZĂ MAJORĂ după VOT: NU AM ȘTIUT!
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului