Klaus Iohannis a evitat să dea un răspuns concret dacă actuala coaliţie va funcţiona şi după alegerile din 2024.
„Este o coaliţie care este gândită pentru a guverna România acum, ce va fi după alegerile din 2024 cred că nimeni nu poate să vă spună, însă dacă coaliţia ţine până în 2024 şi vine cu rezultate bune, ceea ce eu îmi doresc foarte mult, fiindcă este nevoie în această perioadă de un Guvern care gestionează şi crizele şi complicaţiile, dar şi oportunităţile, dacă ne gândim numai la banii europeni mulţi care pot fi folosiţi pentru România şi pentru români.
Eu sunt mulţumit de cum funcţionează Guvernul, în coaliţie, sigur, este încă multă nevoie de armonizare între poziţii şi este nevoie de foarte multe contacte pentru a găsi punctele comune cele mai bune şi pentru a negocia punctele divergente. Sunt optimist că într-un final aceste chestiuni vor intra într-o normalitate”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, conform Agerpres.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la reuniunea informală a Consiliului European pe tema ultimelor evoluţii privind situaţia de securitate de la graniţele Ucrainei şi la cel de-al VI-lea Summit Uniunea Europeană – Uniunea Africană, care va continua şi vineri.
Tot vineri, şeful statului va avea, în marja participării la Summitul UE – Uniunea Africană, o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.
La rândul său, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că actuala coaliţie de guvernare va supravieţui cel puţin până la alegerile generale din 2024, în pofida diferențelor de abordare politică, şi îşi va folosi majoritatea parlamentară de aproape 70% pentru a implementa reforme pe termen lung. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a acordat un interviu acordat agenţiei Reuters, la aproape trei luni de la momentul formării actualei coaliţii de guvernare.
„Când ai o astfel de majoritate, trebuie să-şi propui să faci lucruri îndrăzneţe. Cred că actuala coaliţie de guvernare va funcţiona cel puţin până în 2024. Cred că are un viitor după 2024 cu aceeași structură. Nu poţi face anumite lucruri în doar trei ani. România trebuie să revină la stabilitatea politică”, a precizat Marcel Ciolacu.
Agenţiile de rating şi observatorii internaţionali şi-au exprimat îndoiala că această coaliţie va fi una de lungă durată, în condiţiile în care România a avut 10 prim-miniştri în ultimii 10 ani.
Citeşte şi: Marcel Ciolacu, încrezător în coaliţie. „Are viitor şi după 2024. Vrem să facem lucruri îndrăzneţe”